Live

Nicolae Ciucă cere verificarea adeverinței invocată de Diana Șoșoacă pentru a nu purta mască

Data actualizării: Data publicării:
Nicolae Ciucă si Diana Șoșoacă. Sursa colaj foto: Facebook / Inquam Photos

Premierul interimar Nicolae Ciucă, ales senator PNL de Dolj, cere instituțiilor statului să verifice adeverința invocată de Diana Șoșoacă, senator AUR, pentru a nu purta mască de protecție. Diana Șoșoacă și-a început luni activitatea în Senat fără să poarte mască.

„Regulile sunt stabilite de specialiști și au fost adoptate de instituțiile statului, aprobate la nivel guvernamental, ca atare instituțiile statului trebuie să își facă datoria. Cu certitudine trebuie o verificare făcută de către instituțiile abilitate în acest sens”, a declarat Nicolae Ciucă luni, la Senat, întrebat de ziariști cum comentează faptul că Diana Șoșoacă nu poartă mască.

Premierul interimar afirmă că instituțiile „sunt în măsură să se autosesizeze”.

Diana Șoșoacă, senator AUR, a participat luni la prima ședință a forului legislativ fără mască de protecție.

După consultările de la Cotroceni privind desemnarea unui premier, Diana Șoșoacă preciza că are adeverință medicală care îi permite să nu poarte mască de protecție.

„Am respectat protocolul, mi s-a spus că nu pot intra fără mască, am arătat adeverința, m-au rugat să o pun măcar pe gură, am ținut-o pe gură. La finalul întâlnirii cu președintele, înainte de a ne despărți, mi-am dat jos masca. După, am ieșit fără mască”, a declarat Diana Șoșoacă.

Editor : Bogdan Păcurar

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Senat: Părinţii care vor fi exceptaţi de la suprataxarea contractelor part-time. Condițiile care trebuie îndeplinite

Polițiștii au venit la ușa Dianei Șoșoacă pentru o amendă. Președinta S.O.S.: Ce căutați? Să îmi speriați copiii?

Proiectele USR privind reformarea serviciilor de informații au trecut de Camera Deputaților. Care sunt schimbările propuse

Biroul Electoral Central a prezentat rezultatele finale la alegerile parlamentare

Partenerii noștri