Live

Newsweek Romania: Deputatul USR Stelian Ion și-ar fi inventat un handicap pentru a primi o locuință ANL. Reacția liderului USR

Data publicării:
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Deputatul USR Stelian Ion, candidat la funcția de primar al Constanței la alegerile locale din 27 septembrie ar fi apelat la o manevră prin care a obținut ilegal o garsonieră de la ANL, dezvăluie Newsweek România:

”Pentru a pune mâna pe garsonieră, Stelian Ion a încălcat de cel puțin patru ori legea, crescându-și în mod fraudulos punctajul. Unele dintre nereguli puteau fi sancționate chiar penal, dacă o anchetă ar fi fost efectuată la timp. Newsweek România deține toate documentele din dosarul pe care Stelian Ion l-a depus în anul 2004 la Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public și Privat (RAEDPP) Constanța, instituția responsabilă cu evaluarea solicitanților de locuințe ANL.
Principalele nereguli pe care le-am descoperit în urma investigației noastre sunt:
1. deși era tolerat în spațiu în apartamentul părinților, a încheiat peste noapte un contract de închiriere cu tatăl său contra sumei de 100.000 de lei vechi (10 lei noi) lunar;
2. a declarat în fals că are un handicap grav care necesită însoțitor, deși era contrazis chiar de actele medicale pe care el însuși le-a depus la dosar;
3. a declarat numai parțial venituri și nici măcar cele declarate nu se încadrau la punctajul obținut;
4. a declarat în fals că lucra la o instituție publică, deși era avocat. În total, Stelian Ion și-a crescut fraudulos punctajul cu cel puțin 27 de puncte (din rezultatul final de 81).

(...)

Evaluarea dosarului pentru garsoniera ANL obținută de Stelian Ion a fost făcută de Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public și Privat (RAEDPP) Constanța. În momentul în care actualul deputat USR a depus cerere la RAEDPP, el avea deja legături strânse cu regia. Le recunoaște chiar el, într-o lungă postare pe Facebook din decembrie 2019.
Prima legătură – un contract de reprezentare juridică
“Din anul 2004, la un an după susținerea examenului de definitivat, mi s-a propus încheierea unui contract-cadru de asistență juridică cu RAEDPP, continuând astfel activitatea maestrei mele. Contractul cadru de asistență juridică prevedea următoarele onorarii : 300 de lei pentru un proces în primă instanță (care, în general, dura câțiva ani), 200 de lei pentru un apel și 100 de lei pentru un recurs. Evident că în tot acest timp am avut și alți clienți. Colaborarea cu RAEDPP s-a derulat până în 2016, pe o perioadă de 12 ani, timp în care am reprezentat regia în aproximativ 650 de dosare, socotind ca dosare diferite și căile de atac, chiar dacă, în realitate, a fost vorba despre una și aceeași cauză, în mai multe faze procesuale.”

Citiți întreaga investigație pe Newsweek.ro

Stelian Ion: „Multiplele pneumonii și pleurezii și astmul bronșic mi-au accentuat afecțiunile pulmonare

Stelian Ion a reacționat, pe larg, pe pagina sa de candidat la primărie, la acuzațiile formulate, susținând că este victima unor atacuri politice legate de calitatea sa de candidat la Primăria Constanța.

„TBC-ul pe care l-am avut la 4 ani a lăsat urme severe. Peste acestea, multiplele pneumonii și pleurezii și astmul bronșic mi-au accentuat afecțiunile pulmonare. Faptul că am practicat sport de performață vreme de 4-5 ani m-a ajutat foate mult, însă fibroza pulmonară este acolo, le pun la dispoziție distinșilor jurnaliști, contracandidaților mei și tuturor comisiilor medicale actele medicale, radiografiile și analizele făcute de-a lungul timpului”, a explicat Stelian Ion. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”

Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

ÎNTREBAREA SĂPTĂMÂNII: De ce are nevoie România de un guvern stabil? Răspund jurnaliștii Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu

Partenerii noștri