Live

Moțiunea de cenzură a PSD va fi votată săptămâna viitoare. Ce se întâmplă cu moțiunea depusă de USR PLUS și AUR

Data actualizării: Data publicării:
Moțiunea de cenzură depusă de PSD va fi votată săptămâna viitoare. Foto: INQUAM Photos/George Călin

Conducerea Parlamentului a decis marți, în unanimitate, să supună la vot moțiunea de cenzură depusă de PSD împotriva Guvernului Cîțu. Moțiunea depusă astăzi, va fi citită joi și dezbătută și votată săptămâna viitoare, marți, la ora 12.  În același timp, Biroul Permanent Reunit a decis să nu stabilească un calendar pentru moțiunea de cenzură depusă de USR PLUS și AUR.

PSD a depus, marți, o moțiune de cenzură semnată de 157 de parlamentari PSD. Moțiunea are titlul „Stop sărăciei, scumpirilor și penalilor! Jos Guvernul Cîțu!”. 

Atât cei din USR PLUS cât și parlamentarii AUR au anunțat că vor vota moțiunea de cenzură a PSD. USR PLUS a decis în ședința conducerii partidului să susțină orice moțiune ajunge la vot.

„Invit colegii mei de la USR PLUS și AUR să vină să voteze această moțiune. Propunem un calendar strâns: joi citirea moțiunii și luni vot pentru ca Guvernul Cîțu să plece cât mai repede. Nu mai are rost să ne ascundem după o moțiune neconstituțională”, a declarat președintele PSD Marcel Ciolacu.

În legătură cu moțiunea de cenzură USR PLUS-AUR, conducerea Parlamentului a decis să aștepte motivarea Curții Constituționale.

CCR a admis sesizarea guvernului și a constatat că există conflict constituțional. S-a reținut că din vina Parlamentului, obligația derulării în condiții constituționale nu s-a respectat. Decizia a fost luată în unanimitate. După ce a constatat existența conflictului, Curtea a stabilit că Parlamentul trebuie să dezbată moțiunea depusă și să-și exprime opinia prin vot, conform principiului colaborării loiale între instituțiile statului, susțin surse de la Curtea Constituțională.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis

Blocaj în negocierile pentru Guvern, înainte de consultările cu Iohannis. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

Parlamentul și-a ales noua conducere. Cum și-au împărțit partidele funcțiile

Partenerii noștri