Ministrul Ion Ştefan, acuzat de PSD de fals în acte publice. Social-democrații îi cer demisia și anunță moțiune
Ion Ştefan, ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, este acuzat, în moţiunea simplă depusă miercuri de PSD, prin care i se cere demisia, de fals în acte publice, "neanchetat încă de organele abilitate, din motive greu de înţeles".
Parlamentarii social-democraţi au depus, la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, moţiunea simplă intitulată "Guvernul PNL după Grindă se cunoaşte!", care va fi dezbătută marţea viitoare, informează Agerpres.
"Dacă marele dramaturg Ion Luca Caragiale ar fi trăit în zilele noastre, cu certitudine ar fi găsit în ministrul 'Grindă' o sursă inepuizabilă de inspiraţie pentru comediile sale în care a surprins atât de bine viciile, neputinţele, orgoliile şi aroganţa clasei politice din România. (...) Prezenta moţiune simplă are drept scop evidenţierea celor mai importate aspecte negative care au marcat mandatul ministrului Ion Ştefan şi care constituie deja motive foarte puternice pentru demiterea sau demisia acestuia de la conducerea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei", susţin semnatarii.
Potrivit PSD, Ion Ştefan şi-a început mandatul "cu un fals, de la care i se trage şi bine-cunoscuta poreclă de ministrul 'Grindă'; în mod ironic, ministrul a devenit mai cunoscut după porecla sa, decât după numele său real".
PSD: În cazul domnului „Grindă” este vorba de un fals clar în acte publice
"În cazul domnului 'Grindă' este vorba de un fals clar în acte publice, neanchetat încă de instituţiile abilitate, din motive greu de înţeles. Chiar în acest moment, pe site-ul Camerei Deputaţilor, la pagina deputatului Ion Ştefan pot fi consultate două declaraţii de avere cu un conţinut contradictoriu, dar care poartă aceeaşi semnătură a domnului ministru. Două declaraţii, în care acesta declară, pentru acelaşi imobil din municipiul Focşani, o suprafaţă diferită: 910 metri pătraţi în declaraţia din iunie 2019 şi 524 metri pătraţi în declaraţia din noiembrie 2019. Este un fals încă nelămurit prin declaraţiile publice ale ministrului", se arată în moţiune.
În opinia social-democraţilor, "problemele de integritate ale ministrului nu se manifestă doar în declaraţiile sale de avere. Ele sunt ridicate la rangul de politică de stat, după cum se poate vedea în viziunea ministrului de reorganizare a Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării si Administraţiei".
"În loc să întărească lupta anticorupţie, Guvernul PNL o diminuează la maximul posibil, iar acest lucru se vede cu ochiul liber în deciziile ministrului Dezvoltării. În schema de reorganizare a MLPDA, acesta a redus Direcţia de integritate şi anticorupţie a ministerului la un rol minuscul. De la o direcţie cu zeci de angajaţi responsabili cu implementarea Strategiei Naţionale Anticoruptie, atât în cadrul instituţiei, cât şi la nivelul întregii administraţii publice din România, structura de anticorupţie a MLPDA s-a transformat într-un firav compartiment cu una sau două persoane angajate! Astfel cei responsabili cu integritatea şi anticorupţia au devenit doar nişte umili subordonaţi ai şefilor numiţi politic de ministrul Ion Ştefan. Tocmai în acest sector, unde se derulează peste 15.000 de proiecte de lucrări publice, finanţate din bani publici, româneşti sau europeni, PNL şi ministrul 'Grindă' au găsit de cuviinţă să reducă la minim personalul şi resursele anticorupţie", mai susţin semnatarii moţiunii.
„26 de rude, rubedenii, cunoştinţe, pile şi relaţii ale ministrului „Grindă” au fost puse în funcţii şi sinecuri pe banii de la stat”
Social-democraţii adaugă că "o structură puternică de integritate ar fi fost, de bună seamă, în totală opoziţie cu numirile de rude şi apropiaţi în funcţiile ministeriale".
"Sunt nu mai puţin de 26 de rude, rubedenii, cunoştinţe, pile şi relaţii ale ministrului 'Grindă' care au fost puse în funcţii şi sinecuri pe banii de la stat. Verişori, fini, cumetri, consilieri personali, foşti chelneri sau manichiuriste şi un întreg pomelnic de politruci din cercul de încredere al ministrului 'Grindă' au împânzit cu toţii structurile Ministerului Dezvoltării şi ale administraţiei publice centrale şi locale. În paralel cu implantarea în funcţii publice a cumetrilor şi pilelor sale, ministrul Ion Ştefan a declanşat o adevărată epurare politică în ministerul pe care îl conduce! (...) Restructurarea trebuie să se facă în acord cu procedurile legale şi trebuie să aibă o motivare clară şi criterii obiective bine definite pentru deciziile de disponibilizare", arată parlamentarii PSD.
Ei afirmă că "disponibilizările făcute de ministrul 'Grindă' nu încalcă doar Constituţia şi legile care erau în vigoare în momentul venirii sale la conducerea ministerului, încalcă inclusiv decretul preşedintelui Iohannis şi alte deciziile luate în timpul pandemiei chiar de Guvernul din care face parte domnul ministru Ion Ştefan".
PSD: Domnul ministru a dispus declanşarea procedurilor de concedieri colective nesocotind prevederile legale
"Epurarea politică pe care acesta o face în minister, pentru a-şi instala rudele şi apropiaţii este contrară art. 20 din Legea Stării de Alertă care prevede că 'valabilitatea contractelor colective de muncă şi a acordurilor colective de muncă se prelungeşte pe durata stării de alertă, precum şi pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acesteia'. Altfel spus domnul ministru a dispus declanşarea procedurilor de concedieri colective nesocotind prevederile legale care au stat la baza instituirii stării de urgenţă şi a stării de alertă. Caracterul nelegal al acestor disponibilizări apare la tot pasul în aproape toate procedurile desfăşurate. (...) În mod ironic, în raportul de activitate al ministrului Ion Ştefan, aceste sute de angajaţi disponibilizaţi sunt numiţi 'profesioniştii instituţiei, care şi-au dat seama de ritmul său de lucru şi de cerinţele sale'", se completează în moţiune.
Conform acesteia, "în fapt, ministrul 'Grindă' nu a fost interesat niciun moment să valorifice experienţa celor pe care i-a disponibilizat. În tot mandatul său de 7 luni, nu a fost în stare să deschidă niciun nou şantier, nu a fost în stare să demareze niciun proiect nou. (...) Există totuşi un aspect care îl distinge pe domnul ministru 'Grindă' de toţi ceilalţi membri ai Cabinetului Orban. Este singurul ministru dat în judecată inclusiv de funcţionarii de la compartimentul de contencios administrativ, alături de alţi zeci de profesionişti pe care i-a umilit prin modul ilegal în care i-a lăsat pe drumuri".
„Ministrul Ion Ştefan ar trebui să-şi dea undă verde pentru a pleca cu totul din funcţia guvernamentală”
Semnatarii moţiunii afirmă că "realizarea cea mai notabilă a ministrului este cohorta de rude, rubedenii, neamuri şi politruci pe care a reuşit să o implanteze, pe funcţii călduţe, bine remunerate, din administraţia publică centrală şi locală". "Doar pentru această aşa-zisă realizare, domnul ministru Ion Ştefan ar trebui să-şi dea undă verde pentru a pleca cu totul din funcţia guvernamentală, înainte de a compromite cu totul noţiunea de ministru", transmit social-democraţii.
Editor web: Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News