Ministrul Apărării: Șeful Armatei este, deocamdată, Nicolae Ciucă
Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, a declarat joi că până la comunicarea oficială a sentinţei Curţii de Apel Bucureşti, "şeful Statului Major al Apărării este generalul Nicolae Ciucă" iar Laurian Anastasof a fost împuternicit pe funcţia de locţiitor al şefului SMAp.
"În ce îl priveşte pe generalul Anastasof, aici s-a făcut o greşeală şi am văzut-o speculată în mai multe... În acest moment, generalul Laurian Anastasof a fost împuternicit pe funcţia de locţiitor, având în vedere că generalul Tonea, începând cu 1 februarie nu va mai fi la conducerea Ministerului Apărării Naţionale iar Anstasof este locţiitor al şefului Statului Major al Apărării. La momentul în care ni se va comunica de la instanţă decizia, atunci voi veni cu o propunere pentru şeful Statului Major al Apărării şi aici mă refer, probabil, la împuternicire, în prima fază, apoi o să vedem ce se întâmplă. Vă daţi seama că această sentinţă este executorie, din câte am înţeles eu, dar este cu drept de apel şi atunci vom vedea ce se va întâmpla. Deci, probabil vom veni cu propunere de împuternicire sau de delegare de atribuţii pentru această funcţie. Şeful Statului Major al Apărării în acest moment, până la comunicarea sentinţei, este generalul Ciucă", a spus Leş la Antena 3.
El a adăugat că nu îl bucură situaţia care s-a creat în SMAp.
"Această situaţie nu mă bucură deloc. Nu voi comenta o decizie a instanţei, indiferent care ar fi rezultatul ei şi această situaţie mă supără din cel puţin două motive: şi aş vrea să vă spun ce înseamnă preţuirea pe care o am pentru aceşti doi oameni, e vorba de generalul Ciucă şi generalul Scarlat, de care s-a discutat foarte mult în această perioadă, iar pe de altă parte, de faptul că am ajuns să vedem că Administraţia Prezidenţială poate să emită un document care nu a respectat rigorile legii. Vreau să îl citez pe domnul preşedinte. Adică, dacă propunerea pe care eu am făcut-o acum o lună şi ceva nu respecta în totalitate rigorile legii, văd că şi Administraţia Prezidenţială a mers mai departe cu un astfel de document, ceea ce nu mă bucură absolut deloc. Aşa cum am spus şi atunci, sunt dispus, sunt deschis la negocieri oricând şi nu cred că trebuia din motive electorale să aducem Armata în această situaţie", a susţinut ministrul.
Curtea de Apel Bucureşti a admis joi o cerere depusă de Ministerul Apărării Naţionale (MApN) prin care se solicită suspendarea decretului semnat de preşedintele Klaus Iohannis prin care a fost prelungit mandatul şefului Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă. Administraţia Prezidenţială poate face recurs, însă decizia este executorie.
Generalul-locotenent Laurian Anastasof va prelua funcţia de locţiitor al şefului Statului Major al Apărării, în baza unui ordin emis de ministrul Apărării, Gabriel Leş, a anunţat joi Ministerul Apărării Naţionale.
Potrivit sursei citate, acesta va prelua prerogativele începând cu data de 1 februarie.
În ceea ce priveşte decizia de joi a CAB, MApN a precizat că ''va pune în aplicare hotărârea instanţei de judecată de îndată ce aceasta va fi comunicată oficial".
Sursa: Agerpres
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News