Exclusiv Mihai Tudose spune că președintele Klaus Iohannis „ar fi trebuit să intervină” în criza grevei transportatorilor și fermierilor
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose spune că „era un pic mai bine” dacă președintele Klaus Iohannis s-ar fi implicat în situația grevei transportatorilor și fermierilor. Invitat la emisiunea LIVE cu Rotaru și Kiss de la Digi24, fostul premier spune că „n-ar fi fost rău” ca guvernul Ciolacu să fi avut sprijinul președintelui Klaus Iohannis.
Alexandru Rotaru: Cel care a girat această coaliție este președintele. Vedem că nu a avut o ieșire publică pe acest subiect.
Mihai Tudose: Nu, textul complet este „nu vedem”.
Alexandru Rotaru: De ce credeți că nu vedem?
Mihai Tudose: Nu știu.
Robert Kiss: Ar fi trebuit să intervină președintele în această criză? În criza profesorilor a intervenit, la un moment dat.
Mihai Tudose: N-ar fi fost rău să mai avem un sprijin. Statul să aibă un sprijin. Un sprijin pentru a îndrepta lucrurile. Repet, eu plec de la premisa că o parte dintre solicitările adevăraților protestatari erau întemeiate și sunt întemeiate.
Anumite lucruri chiar au luat-o razna – cu prețuri, cu RCA... Într-adevăr, au luat-o razna. Și prețurile acelea se regăsesc în viața noastră de zi cu zi că ce se adaugă la prețurile de transport, automat sunt în costurile produsului final.
Orice ajutor era bun. Dacă tot statul participa: stăm toți la masă – partide politice, guvern, parlament, președinție – era un pic mai bine.
Editor : Adrian Dumitru
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News