Live

Membră AUR reținută pentru că ar fi furat bani din pensii și alocații cât timp a fost poștăriță. A vrut să devină și senatoare

Data publicării:
Simona Mărginean, membra AUR reținută pentru că ar fi furat bani din pensii și alocații FOTO: afiș de campanie/ alba24.ro

Simona Mărginean, membră AUR Alba și fostă candidată la Senatul României din partea acestei formațiuni, este acuzată că a furat 35.000 de lei din pensii și alocații în perioada în care a fost poștăriță și a fost reținută de polițiști pentru 24 ore.

„La data de 17 februarie 2022, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Blaj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore față de o femeie de 42 de ani, din comuna Valea Lungă, care este cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de delapidare și fals intelectual, ambele în forma continuată. Din cercetări a rezultat că, în perioada august-decembrie 2021, femeia, în contextul exercitării atribuțiilor de serviciu, de factor poștal, și-ar fi însușit, pe nedrept, suma de 35.000 lei, reprezentând drepturi bănești (indemnizații de handicap, alocații, pensii și pensii de boală), pe care nu le-ar fi achitat unui număr total de 54 de persoane din comuna Valea Lungă.

Pentru a-și acoperi faptele, femeia ar fi semnat, în fals, cupoanele și ar fi atestat, în mod fictiv, achitarea sumelor către beneficiarii legali.

De asemenea, prin semnarea dovezilor de primire și a proceselor verbale de înmânare, aceasta ar fi atestat, în fals, faptul că a livrat corespondență expediată de instituții publice către 36 de destinatari, persoane fizice și persoane juridice”, se precizează într-un comunicat al Poliției.

Deputatul AUR de Alba Daniel Gheorghe Rusu a confirmat pentru alba24.ro informațiile, dar spune că el personal nu a știut nimic până vineri dimineață. El a mai spus că, dacă Simona Mărginean nu se va retrage din partid, va fi exclusă. „Nu mai poate fi membru”, a declarat deputatul Rusu.

Femeia și-a dat demisia de la Poșta Română pe parcursul anchetei. Însă Simona Mărginean a fost și consiliera primarului din Valea Lungă, funcție pe care a pierdut-o în luna ianuarie 2022.

În 2020, Simona Mărginean s-a aflat pe lista de candidați la Senatul României, din partea AUR Alba, pe poziția a treia.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O femeie care își vindea bicicleta pe un site de profil a rămas fără 11.000 de lei din cont. Cum a păcălit-o un tânăr sucevean

Un sucevean a rămas fără 215.000 de lei după ce a instalat pe telefon o aplicaţie care l-ar fi ajutat să îşi urmărească investiţiile

Un albanez şi doi români, autorii spargerii bancomatului din Şiria, județul Arad, prinşi când încercau să iasă din ţară

Bărbat din Timiș acuzat că a furat afine de 32.000 de euro. Era culegător la o fermă

Partenerii noștri