Live

Măsuri discutate de Ciucă și Arafat pentru pregătirea valului 5: Șomaj tehnic, folosirea măștilor FFP2, testarea în școli

Data actualizării: Data publicării:
Guvernul s-a întâlnit în ședință pentru a pregăti măsurile anti-Covid-19 din timpul valului 5. Foto: gov.ro

Premierul Nicolae Ciucă, șeful DSU Raed Arafat și o parte dintre miniștrii din Guvern au discutat, luni, despre pregătirea valului 5 de Covid-19 și iau în considerare ca oamenii să poarte corect masca chirurgicală sau cu standardul de protecție FFP2, „măsură de prevenție care ar putea fi generalizată la nivelul întregii țări". De asemenea, testarea elevilor în școli și introducerea șomajului tehnic pentru angajați sunt alte soluții analizate de Executiv.

„Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a convocat, astăzi, o ședință, la sediul Guvernului, pentru a analiza măsurile de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19. La întâlnire au fost invitați să participe miniștri și reprezentanți ai ministerelor Sănătății, Finanțelor, Justiției, Educației, Muncii și Solidarității Sociale, precum și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.

În cadrul întâlnirii a fost prezentată evoluția pandemiei în țară și la nivelul Uniunii Europene, fiind evidențiate o serie de măsuri avute în vedere în funcție de această situație, care să protejeze sănătatea românilor și să permită continuarea funcționării școlilor, precum și a sectoarelor economice.

Continuarea vaccinării a fost subliniată ca fiind cea mai sigură soluție de protejare a vieții și sănătății românilor față de formele grave de îmbolnăvire generate de SARS-CoV-2. Pe de altă parte, una dintre cele mai eficiente măsuri de prevenție, care ar putea fi generalizată la nivelul întregii țări, rămâne portul corect al măștii chirurgicale sau al altor tipuri de măști care să respecte standardele FFP2.

În privința situației din școli, pentru protejarea sănătății copiilor și a personalului didactic, s-a analizat eficiența programelor de testare a elevilor și posibilitatea ca în pachetul de măsuri să fie inclusă și oferirea de măști gratuite elevilor care au nevoie, alături de capacitatea de a se administra testele în școală.

Pentru continuarea în bune condiții atât a funcționării serviciilor publice, cât și a activităților economice care să mențină locurile de muncă, au fost prezentate ca soluții alternanța program de lucru, respectiv șomaj tehnic. În acest sens, Ministerul Muncii și Ministerul Finanțelor se vor asigura că sunt pregătite resursele financiare necesare.

În vederea asigurării unui nivel cât mai ridicat de informare corectă a populației, vor fi derulate activități de comunicare si informare, alături de demersuri de combatere a dezinformării”, arată un comunicat de presă al Guvernului.

Citește și

Nicolae Ciucă, despre certificatul verde: Nu cred că trebuie să abandonăm nimic, toate variantele sunt pe masă

DOCUMENT. Cele trei scenarii ale INSP pentru valul 5. Pistol: Vârful ar putea veni mai devreme - 25.000 de cazuri/zi

Editor : Alexandru Costea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Sârbii au reacționat ferm, după ce UEFA i-a spus ”NU” României în urma meciului cu Kosovo: ”Nici n-a stat pe gânduri”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Dani Mocanu i-a dedicat o manea lui Nicolae Ciucă. „Pe buletinul de vot eu nu am rival - Nicolae Ciucă general”

Ciucă, Lasconi și Geoană îi cer demisia premierului Marcel Ciolacu în scandalul zborurilor plătite de Nordis

Cancelarul Karl Nehammer a postat imagini de la o întâlnire cu Nicolae Ciucă. Liderul PNL nu are anunțat nimic în programul oficial

Ce averi au candidaţii la Cotroceni. De la investiţii financiare de 23 milioane de euro, la venituri zero sau bani din botezuri

Partenerii noștri