Marcel Ciolacu se află în vizită de lucru în Qatar. Guvernul vrea să atragă investiții de 15 miliarde de euro
Premierul Marcel Ciolacu şi şase miniştri se află, începând de marţi, în vizită de lucru în Qatar. Pe agenda discuțiilor se află dezvoltarea în România a unor proiecte de investiţii în valoare de 15 miliarde de euro, conform unui comunicat al Executivului.
„Dezvoltarea în România a unor proiecte de investiţii în valoare de 15 miliarde de euro va fi pe agenda întrevederilor pe care premierul României, Marcel Ciolacu, şi delegaţia oficială le vor avea în cadrul vizitei de lucru în Statul Qatar, în perioada 16 aprilie-17 aprilie 2024. De asemenea, prim-ministrul se va întâlni cu reprezentanţi ai comunităţilor de români din Qatar”, a anunţat marţi diminbeaţă Executivul.
„Statul Qatar este un partener comercial important al României în regiunea Golfului, iar atragerea de investiţii în valoare de 15 miliarde de euro va contribui la consolidarea colaborării noastre economice şi politice. Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar. Poziţia strategică, parcursul ascendent al economiei şi oportunităţile oferite de fondurile europene sunt argumente ce susţin atractivitatea investiţională a României”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.
La Doha, prim-ministrul şi delegaţia guvernamentală vor avea întrevederi tete-a-tete şi în plenul delegaţiilor cu prim-ministrul Statului Qatar şi ministru al Afacerilor Externe. Împreună cu omologul său din Qatar, Marcel Ciolacu va participa la ceremonia de semnare a unor documente bilaterale. Cei doi înalţi oficiali vor susţine declaraţii comune de presă.
În Qatar, şeful Executivului român va avea discuţii şi cu reprezentanţii Autorităţii de Investiţii, fondul suveran de investiţii al statului.
Ciolacu va fi însoţit în vizita în Golful Persic de ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin-Ionuţ Barbu, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, preşedinte ANCOM, Valeriu Zgonea, preşedinte ANSVSA, Alexandru Bociu, preşedintele Hidroelectrica, Karoly Borbely, directorul Portului Constanţa, Mihai Teodorescu.
Editor : I.C
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News