Live

Marcel Ciolacu: Rotaţia premierilor va avea loc conform acordului politic semnat şi asumat de către coaliţie

Data actualizării: Data publicării:
Marcel Ciolacu spune că rotaţia premierilor va avea loc conform acordului politic semnat şi asumat de către coaliţie. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Președintele PSD spune că rotaţia premierilor va avea loc conform acordului politic semnat şi asumat de către coaliţie. „Nu înţeleg de ce vorbim în spaţiul public despre ce se întâmplă peste cinci luni, când acum priorităţile românilor sunt cu totul şi cu totul altele”, făcând referire la unele declarații cu privire la portofoliile ministeriale după schimbarea premierilor.

„Trecem printr-o perioadă în care intoxicăm românii cu tot felul de ştiri false, intenţionat sau neintenţionat. Mi-aş dori să nu încercăm să acoperim anumite evenimente petrecute cu nişte ştiri false. Rotaţia premierilor va avea loc conform acordului politic semnat şi asumat de către coaliţie. Principiul de la care plecăm este clar cel stipulat în acord. Vă reamintesc că şi noi, şi partenerii de la PNL, UDMR şi minorităţi suntem oameni politici. Sunt ferm convins că, la momentul oportun vom sta de vorbă mai în detaliu. Până atunci lucrurile sunt prevăzute într-un acord”, a declarat Marcel Ciolacu.

„Nu înţeleg de ce vorbim în spaţiul public despre ce se întâmplă peste cinci luni, când acum priorităţile românilor sunt cu totul şi cu totul altele. De aceea fac un apel şi colegilor mei din coaliţie să vedem ce avem de făcut, fiindcă venind cu anumite discuţii foarte profunde, că lucrurile aşa se întâmplă, sau nu se vor întâmpla aşa, începem să afectăm funcţionarea anumitor ministere şi a actului de guvernare. Suntem nişte oameni politici responsabili şi cred că trebuie să intrăm în nevoile românilor şi să terminăm cu orice fel de speculaţii în zona publică şi să ne facem treaba, cel puţin la nivelul pe care ni l-am făcut acum”, a adăugat președintele social-democrat.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Blocaj în negocierile pentru Guvern. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

PSD insistă ca Ciolacu să rămână premier și în viitorul Executiv. Paul Stănescu: „Încerc să-l conving.” Cum arată acum noul Guvern

Răspunsul Elenei Lasconi întrebată dacă l-ar vota pentru funcția de premier pe Marcel Ciolacu

Surse: Iohannis va convoca în acest weekend partidele la consultări. Liderii PSD, PNL și UDMR au avut noi negocieri

Partenerii noștri