Foto Marcel Ciolacu a vizitat-o pe Natalia Intotero la spital: Veștile sunt bune, se va recupera rapid
Premierul Marcel Ciolacu a vizitat-o, miercuri, la spital pe ministra Natalia Intotero, care a fost internată cu o zi în urmă după ce maşina în care se afla a fost implicată într-un accident produs pe Valea Oltului, în localitatea Racoviţa.
„Am vizitat-o astăzi pe Natalia Intotero şi veştile sunt bune. Are un tonus bun şi se va recupera rapid”, a scris prim-ministrul pe pagina sa de Facebook, unde a postat şi două fotografii cu ministrul Familiei.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Vâlcea, maşina în care Natalia Intotero era pasager s-ar fi izbit de o altă maşină, la volanul căreia se afla o femeie de 41 de ani, răsturnându-se apoi într-un şanţ de la marginea drumului.
„Din verificările efectuate de către poliţişti s-a stabilit că o femeie de 41 de ani, în timp ce conducea un autoturism, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat de 32 de ani. În urma coliziunii, o femeie care se afla într-unul dintre cele două autoturisme a fost preluată de o ambulanţă, pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză, poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, au transmis reprezentanţii IPJ Vâlcea.
Ministra Intotero a fost externată din spital miercuri dimineață.
Editor : C.L.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News