Live

Ludovic Orban răspunde PSD-ului despre chemarea sa în Senat: O formă de tergiversare a adoptării legii carantinei

Data actualizării: Data publicării:
Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

Premierul Ludovic Orban îi acuză pe liderii PSD care l-au chemat vineri în Senat pe el și pe ministrul Justiției Cătălin Predoiu pentru dezbaterea proiectului de lege privind instituirea carantinei și izolării, că aceștia vor să tergiverseze adoptarea actului normativ. Orban spune că PSD a făcut „un uriaș rău românilor prin ignorararea pricolului reprezentat de acest virus”.

„M-au solicitat pe mine? Asta este o formă de tergiversare a adoptării legii. (...) Dacă cineva mă cheamă, știind că sunt în județul Tulcea de dimineață, la o dezbatere în Comisia Juridică, înseamnă că o face în mod perfid, știind că nu pot să fiu prezent”, a declarat Ludovic Orban, vineri, la o conferință de presă la Tulcea, unde a fost prezent pentru semnarea unor contracte.

Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a scris că PSD a descoperit „orori juridice” în Legea carantinei și le-a cerut prim-ministrului și ministrului Justiției să fie prezenți la dezbaterile Senatului de vineri.

„Eu am vorbit cu președintele Senatului, în care mi-am exprimat foarte clar argumentele care stau la baza elaborării și înaintării proiectului de lege și solicitarea de a fi adoptat cât mai repede în forma în care a ieșit de la Camera Deputaților. Camera Deputaților a adoptat foarte rapid proiectul și cred că și Senatul trebuie să acționeze la fel.

Solicitarea care mi-a fost transmisă ca să participe reprezentanți de la Ministerul Justiției, Sănătății, DSU și am dispus prezența reprezentanților Guvernului la dezbaterea acestui act normativ.

Cu două săptămâni înainte de trecerea la faza a doua a prelungirii stării de alertă, parlamentarii PSD au anunțat public că nu vor vota prelungirea stării de alertă, după care și-au dat seama că au comis-o grav.

Reprezentanți ai PSD au făcut literalmente un uriaș rău românilor prin ignorararea pricolului reprezentat de acest virus, prin propaganda deșănțată pe care au derulat-o pentru ignorarea regulilor aferente, prin toate acțiunile pe care le-au întreprins către alte instituții au provocat literalmente un risc major pentru ca oamenii să se îmbolnăvească”, a afirmat Ludovic Orban.

Proiectul privind carantina și izolarea în timpul pandemiei va fi votat decisiv mâine în Senat

Proiectul de lege, adoptat joi în Camera Deputaților, va fi supus, sâmbătă, votului decisiv. Acesta prevede că o persoană poate fi carantinată doar printr-o decizie a DSP care să conțină durata măsurii și calea de atac. De asemenea, izolarea se poate face fără consimțământul persoanei, însă medicii nu pot impune un tratament fără ca pacientul infectat cu coronavirus să fie de acord.

În acest moment, autoritățiile nu au un cadru legal pentru izolarea sau carantinarea persoanelor infectate sau suspecte.

Redactor: Alexandru Costea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis

Parlamentul și-a ales noua conducere. Cum și-au împărțit partidele funcțiile

Parchetul General s-a autosesizat, după ce Diana Șoșoacă și apropiații săi au agresat o jurnalistă în Parlament

Clotilde Armand a renunțat până la urmă la mandatul de senator. Cum a încercat până azi să și-l păstreze, în ciuda deciziei ANI

Partenerii noștri