Live

Ludovic Orban: Putem candida separat sau pe liste comune cu USR-PLUS la Consiliul General al Capitalei

Data publicării:

PNL ar putea avea aceeaşi listă de candidaţi cu USR-PLUS pentru Consiliul General al Capitalei, dacă se va ajunge la o înţelegere în acest sens între cele trei formaţiuni politice, a declarat, luni, preşedintele liberalilor, Ludovic Orban, citat de Agerpres.

"Există două variante. Să fie doar susţinerea pentru Nicuşor Dan la Primăria Capitalei şi PNL şi USR-PLUS să aibă liste proprii la Consiliul General. Se poate ajunge şi la o listă comună dacă se va ajunge la o astfel de înţelegere. Într-un fel, din declaraţiile celor de la USR-PLUS am înţeles că este o preferinţă pentru varianta candidaturilor separate. Indiferent care va fi formula, ideea de bază va fi susţinerea totală a lui Nicuşor Dan la Primăria Capitalei", a precizat Ludovic Orban la Realitatea Plus.

Liderul liberal a mai spus, în acelaşi context, că din punctul de vedere al PNL, şi la primăriile unor sectoare ar putea fi desemnaţi candidaţi unici, susţinuţi de PNL şi USR-PLUS, însă nu a dorit să dezvolte subiectul.

Totodată, preşedintele PNL a adăugat că alături de Nicuşor Dan şi celelalte formaţiuni politice care susţin candidatura acestuia la Primăria Bucureştiului, va fi realizat un program de guvernare al Capitalei. 

„Eu mi-aș dori ca aceste patru partide - care probabil vor avea majoritate de 60-65 la sută în Consiliul General - să agreeze și să semnăm împreună un protocol pe programul pe care îl vom urma și chiar să existe o listă comună de candidați. La sectoare, mi-aș dori aceeași colaborare”, a spus duminică seara, la Digi24, Nicușor Dan, arătând că aceasta este o soluție în perspectiva că, la un moment dat, coaliția partidelor de opoziție care îl susțin acum s-ar putea să nu mai funcționeze în Consiliul General.

Editare web: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

Nicușor Dan: Suntem în mijlocul unei crize sociale. Nu ne permitem încă câteva luni de instabilitate

Ce a răspuns Nicuşor Dan, întrebat dacă soţia l-a încurajat să candideze la Preşedinţie

Nicuşor Dan: Statul funcţionează cu mari deficienţe în multe zone, există şi multă corupţie

Partenerii noștri