Live

Ludovic Orban, în fața liderilor de sindicat: Salariul mediu net în România în vreme de pandemie a crescut cu peste 7%

Data publicării:
Președintele PNL, Ludovic Orban. Foto: Inquam Photos / George Calin

Liderul PNL, Ludovic Orban, a transmis, joi, la Congresul Blocului Naţional Sindical, că România va trebui să se încadreze anul acesta într-un deficit bugetar de 7%, acest lucru presupunând „extrem de multă moderaţie” în privinţa generării de noi cheltuieli pentru buget şi o creştere economică rapidă, informează Agerpres.

„România este singura ţară din Uniunea Europeană asupra căreia s-a declanşat procedura de deficit excesiv (...). Noi trebuie să fim extrem de riguroşi în faţa partenerilor europeni şi în faţa mediului financiar internaţional, investitorilor, să arătăm că avem un plan de a reface echilibrele bugetare, economice şi de a porni cât mai rapid posibil toate motoarele de dezvoltare economică. Anul acesta trebuie să ne încadrăm într-un deficit de 7% şi gradual, până în 2024, va trebui să revenim la un deficit, în conformitate cu prevederile Tratatului UE, de sub 3%. Acest lucru va presupune, pe lângă o creştere economică cât mai rapidă, extrem de multă moderaţie în ceea ce priveşte generarea de noi cheltuieli pentru buget, pentru că, vă repet, planul de revenire la un echilibru acceptabil în materie bugetară este un plan pe care va trebui să îl punem în practică cu foarte multă hotărâre", a afirmat Ludovic Orban în deschiderea Congresului BNS.

El a explicat că un deficit mare înseamnă resurse mai mici pentru cetăţenii români prin intermediul bugetelor şi o mare parte din datorii, până la urmă, o să fie plătite din taxe şi impozite.

„Noi urmărim să asigurăm o creştere economică cât mai rapidă, bazată pe motoare de creştere sustenabile, solide, investiţii, inovare, digitalizare, atragerea de fonduri europene, susţinerea cetăţenilor români care vor să pună pe picioare afaceri”, a mai spus Orban.

Liderul PNL a arătat că multe dintre măsurile din perioada de pandemie au fost luate după consultarea cu partenerii sociali, sindicate, patronate, asociaţii profesionale.

„La fel intenţionăm să facem în continuare, să căutăm împreună cele mai bune soluţii pentru a permite României să meargă cât mai repede înainte”, a mai transmis Orban.

El a adăugat că a făcut toate eforturile pentru ca şocul economic provocat de pandemie să fie cât mai mic.

„Am decis o serie de măsuri care au avut ca scop să asigure locurile de muncă, care să susţină companiile în menţinerea relaţiilor contractuale cu angajaţii. De asemenea, am gândit foarte multe scheme de sprijin pentru a putea susţine actorii economici şi sociali să facă faţă, în condiţii decente, provocărilor cu care s-au confruntat din cauza pandemiei”, a subliniat preşedintele PNL.

Orban a susţinut că numărul de angajaţi cu contract de muncă la nivelul lunii decembrie a fost semnificativ egal sau puţin mai mare în raport cu numărul de angajaţi din luna ianuarie, înaintea pandemiei.

„De asemenea, trebuie să ştii că salariul mediu net în România în vreme de pandemie a crescut cu peste 7%, în condiţiile unei inflaţii scăzute în raport cu inflaţiile din anii anteriori. Toată gândirea pe care am avut-o - este adevărat, cu un preţ pe care l-am plătit cu un deficit bugetar de 9,8% -, toate măsurile pe care le-am gândit au avut exact acelaşi scop, şi anume acela de a menţine într-o stare de funcţiune economia, de a prezerva cât mai mult dintre locurile de muncă şi de a susţine companiile în perioada grea provocată de pandemie, cu restructurări de personal cât mai mici, să încurajăm noi investiţii care să creeze noi locuri de muncă”, a mai spus Orban.

„Puteți conta pe o deschidere permanentă la dialog, la comunicare. Să căutăm împreună cele mai bune soluții pentru a permite România să meargă cât mai repede îaninte”, a mai transmis președintele PNL.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ludovic Orban: Democrația în România aproape nu mai există. Decizia CCR calcă în picioare voința exprimată de cetățenii români

Ludovic Orban vrea ca judecătorii CCR să fie anchetați penal de Parchetul de pe lângă ÎCCJ: Decizia de azi e o lovitură de stat

„Fraudele” reclamate de Terheș la CCR sunt de fapt erori corectate în procesele-verbale, recunoscute inclusiv de reprezentanții PNCR

Ludovic Orban spune că „CCR a dat o lovitură gravă democrației”: „Ăștia vor să dea foc la țară, n-au niciun pic de limită”

Partenerii noștri