Live

Ludovic Orban, despre Florin Cîțu: „M-a băgat el în politică, să îmi spună când ies? Nu îi e rușine un pic?”

Data actualizării: Data publicării:
Preşedintele PNL Ludovic Orban şi premierul Florin Cîţu. Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, afirmă că nu are de gând să iasă din politică şi că ia în calcul doar varianta de a câştiga alegerile interne, deşi Florin Cîţu l-a „pensionat” când s-a referit la modul „urât” în care actualul lider al partidului „a ales să iasă din politică”. „M-a băgat el în politică, să îmi spună când ies? Nu îi e rușine un pic?”, a afirmat Orban.

„E suficient să vă uitaţi, dacă nu şi-au şters postările respective, numai pe conturile de Facebook ale multora dintre colegii care au fost împotriva mea, în care m-au atacat de parcă erau din zona PSD. Cu toate astea, am păstrat un mesaj echilibrat. Şi premierul a avut excese, hai să ne aducem aminte.

M-a pensionat, a spus că mi-am ales un mod urât de a ieşi din politică. Dar ce, m-a băgat el în politică ca să spună când o să ies? El decide cine intră şi cine iese din politică? Nu îi e ruşine un pic? Eu sunt de 31 de ani în PNL, mi-am dedicat viaţa promovării ideilor liberale, servirii interesului PNL şi interesului României şi vine un om, totuşi, care este proaspăt, care a trebuit să obţină derogare, cu care am votat şi eu derogarea, ca să vedeţi că n-am fost împotriva candidatului, am votat şi eu derogarea respectivă, dar nici nu i s-a uscat bine cerneala de pe adeziune, nici nu avea cinci ani de vechime şi face el legea, hotărăşte el când iese şi cum iese din politică Ludovic Orban! Asta a fost chiar deranjant!", a spus preşedintele PNL, joi seară, într-o emisiune la postul B1, potrivit Agerpres.

Orban a adăugat că a avut „o relaţie foarte bună cu Florin Cîţu până la momentul la care şi-a depus candidatura”.

„A fost o decizie pe care eu personal n-am înţeles-o. Eu, în momentul în care mi-am anunţat candidatura, mi-am anunţat-o după consultări ample şi foarte serioase (...) Puteam să am contracandidat, dar nu premier, pentru că în momentul în care se află în competiţie doi oameni care deţin două dintre cele mai importante funcţii în stat, era normal că se perturbă funcţionarea majorităţii parlamentare (...) Eu nu mi-am dorit o astfel de competiţie pentru că era evident că această competiţie va diviza partidul", a afirmat Ludovic Orban.

El a mai spus că „nu mai e un secret pentru nimeni că în trei luni de zile echipa necâştigătoare a coborât partidul cu opt procente în intenţia de vot”.

Orban a mai afimat că nu iese din politică, iar referitor la alegerile interne, a spus că nu are în calcul decât varianta de a câştiga un nou mandat de preşedinte al PNL, iar primul pas pe care îl va face va fi să formeze o echipă de negociere cu co-preşedinţii USR PLUS pentru revenirea la guvernare.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ludovic Orban: Democrația în România aproape nu mai există. Decizia CCR calcă în picioare voința exprimată de cetățenii români

Ludovic Orban vrea ca judecătorii CCR să fie anchetați penal de Parchetul de pe lângă ÎCCJ: Decizia de azi e o lovitură de stat

„Fraudele” reclamate de Terheș la CCR sunt de fapt erori corectate în procesele-verbale, recunoscute inclusiv de reprezentanții PNCR

Ludovic Orban spune că „CCR a dat o lovitură gravă democrației”: „Ăștia vor să dea foc la țară, n-au niciun pic de limită”

Partenerii noștri