Ludovic Orban: Decizia CCR poate fi interpretată de cei care sunt obișnuiți să comită fapte de corupție drept un cadou nesperat
Curtea Constituțională s-a pronunțat astăzi pe proiectele de revizurire a Consuituției depuse de Opoziție și Putere. Judecătorii CCR au decis că nu toate modificările prevăzute în aceste inițiative respectă limitele constituționale. Două dintre acestea nu au trecut de controlul Curții Constituționale, iar parlamentarii trebuie acum să pună proiectele în acord cu decizia CCR. PNL consideră că decizia este „surprinzătoare”.
„Mă surprinde total această decizie și mi se pare că această decizie este contrară voinței exprimate de cetățeni la acest referendum, un referendum care tocmai ce a fost validat de CCR și care din punctul meu de vedere nu cred că poate exprima un argument că este neconstituțională interzicerea amnistiei și grațierii decisă de români”, a spus Ludovic Orban la Digi24.
„Decizia CCR poate fi interpretată de cei care sunt obișnuiți să comită fapte de corupție drept un cadou nesperat. Avertizez PSD-ALDE să nu încerce să profite în mod politicianist de decizia Curții și să înceteze să acționeze împotriva voinței cetățenilor, așa cum se prefigurează; în caz contrar, românii îi vor sancționa aspru la alegerile de peste câteva luni, iar actuala majoritate va fi nostalgică după scorul de la alegerile europarlamentare”, a mai spus președintele PNL.
În opinia sa, „voința românilor este literă de lege și votul covârșitor de la referendumul pe justiție nu poate fi ignorat. Românii s-au exprimat foarte clar pe 26 mai în favoarea interzicerii amnistiei și grațierii pentru fapte de corupție și în favoarea interzicerii ordonanțelor de urgență în domeniul justiției și a extinderii dreptului de a ataca ordonanțele direct la CCR. Prin urmare, Partidul Național Liberal se va asigura că voința cetățenilor exprimată la referendumul de pe 26 mai va fi transpusă în lege astfel încât hoții nu vor mai ajunge în fruntea statului și cei care vor fura vor fi pedepsiți”.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News