Live

Liviu Dragnea: Dacă un tânăr îşi ia o casă sau o maşină devine necinstit?

Data publicării:

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat vineri, la Neptun, că este "foarte frumoasă" expresia "sărac, dar cinstit", pe care nu o critică, dar a pledat pentru un nivel mai mare de trai pentru tineri, pentru români, apreciind că această paradigmă nu mai este necesară.

"Da, este foarte frumoasă expresia "sărac, dar cinstit" şi nu o critic. Dar haideţi să ne gândim: dacă un tânăr sau cineva îşi ia o maşină devine necinstit? Dacă un tânăr îşi face o casă devine necinstit? Dacă îşi întemeiază o afacere nu mai este cinstit? Dacă obţine profit nu mai este cinstit? Dacă vrea să-şi dezvolte afacerea nu mai este cinstit? De ce trebuie să stăm noi în această paradigmă? De ce această societate să urmăreşte să fie învrăjbită şi radicalizată numai când e vorba despre români? Dacă e vorba despre vreo companie străină...", a afirmat Dragnea la Şcoala de Vară a Tineretului Social Democrat.

El a precizat că nu are "nimic cu companiile străine". "Nu au nicio vină, vina este a celor care îi feresc, în schimb, arată ţintele formate din firmele româneşti. O firmă românească trebuie distrusă, închisă şi ăla băgat în puşcărie. "Ce atâtea firme româneşti? Că are cine să vină în locul lor". Numai că profitul nu prea mai rămâne aici. E foarte bine să vină, dar să-şi plătească taxele aşa cum îşi plătesc taxele toate firmele româneşti. Zic totuşi că trebuie să avem un tratament egal. Nu cred că o firmă românească şi-ar permite să meargă într-o ţară din UE şi din lume şi să exporte profitul într-un mod nelegal şi necinstit. Nu cred. Şi culmea, să fie unii acolo, cetăţeni ai acelor ţări, care să ţină partea şi să-i certe pe alţii care ar vrea să rămână banii în România. Că la noi aşa se întâmplă de ceva timp. Nu-i "cool" să fim patrioţi, chestia asta e învechită, anacronică. Cum adică?", a spus Dragnea.

Liderul PSD l-a ironizat în context, în mod indirect, pe preşedintele Iohannis.

"Ni s-a spus anul trecut, dacă mai ţineţi minte: 'N-or să aibă bani de salarii, de pensii, de 2% pentru apărare, o să depăşească deficitul bugetar, o să crească datoria publică a României. Deci o să fie dezastru! Fugiţi!' Şi a venit sfârşitul anului anului: creşterea economică 6,9% - cu atât a crescut PIB - a treia din Europa, o creştere mare; PIB-ul potenţial a crescut cu peste 4%; am mărit şi pensiile şi salariile; am asigurat şi 2% din PIB, care este o sumă foarte mare, pentru Apărare. Ne spunea preşedintele: "dar nu se poate, asta e magie" - adică creşti salariile şi scazi impozitele. Nu e magie, asta e economie. Oricine are cât de cât dorinţa de a citi, de a se înţelege, de a se informa îşi dă seama că atunci când se relaxează fiscal un sistem, creşte baza de impozitare, creştere încrederea în acel sistem, în economia respectivă şi se dezvoltă investiţiile, Da, 270.000 de noi locuri de muncă, investiţiile şi private şi publice au crescut, puterea de cumpărare a crescut cu 14 - 15%, numărul de firme a crescut cu câteva zeci de mii, programul "Start up nation", cu toate piedicile sistemului, s-a unit şi va fi un motor important de dezvoltare pentru noi şi principala sursă pentru clasa mijlocie din România. (...) Aste e magia de care vorbeşte cineva care nu înţelege. Chiar dacă vorbeşte rar, tot nu înţelege. Ce ar dori? Să fie creştere economică, dar cu banii mai uşor. Adică cum să dăm banii la români?", a adăugat preşedintele PSD.

Sursa: Agerpres

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alegeri prezidențiale 2024. Marcel Ciolacu, după ce a intrat în turul al doilea: „Voi aduna toate propunerile bune ale candidaților”

Selly încurajează tinerii să meargă la vot: „Gândiți-vă la viitorul vostru”. Are însă și un avertisment

Ce spune Marcel Ciolacu despre plecarea de la șefia PSD dacă nu intră în turul doi al prezidențialelor

Alegeri prezidențiale 2024. Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică

Partenerii noștri