Liviu Dragnea apără OUG 7
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a fost întrebat de jurnaliști de ce nu au existat consultări cu magistrații pe tema controversatei OUG 7 care modifică legile justiției. Pe de altă parte, spune Liviu Dragnea spune că prevederile ordonanței sunt preluate după modelul european.
Emil Boc: Ludovic Orban încearcă strategia de victimizare tip Liviu Dragnea
Scandal la DNA. Susținătorii și contestatarii lui Dragnea s-au îmbrâncit
Primele declarații făcute de Dragnea din poarta penitenciarului
Carmen Dan, despre eliberarea lui Liviu Dragnea
Cristian Tudor Popescu: Publicul lui Liviu Dragnea nu a dispărut
Avocata lui Liviu Dragnea: Cred că i-a purtat noroc judecarea la Tribunalul Giurgiu
Liviu Dragnea nu va fi eliberat din închisoare
Liviu Dragnea: Cred că am stat destul în penitenciar
Liviu Dragnea, dosar penal pentru vizita la Trump
El a evitat inițial să răspundă la această întrebare, dar jurnaliștii au devenit insistenți. Urmăriți dialogul în materialul video atașat:
Reporter: În aceste zile au fost proteste ale magistraților în toată țara, astăzi chiar au oprit activitatea. Cer abrogarea ordonanței care modifică legile justiției. Ce șanse sunt să se întâmple acest lucru?
Liviu Dragnea: Din câte am înțeles, astăzi după-amiază e o întâlnire organizată de primul-ministru, să discute cu asociațiile de magistrați și cu CSM, cred. Oricum, nu știu cine sunt cei invitați. În funcție de ce se va discuta acolo urmează să se ia o decizie.
Reporter: Ce șanse sunt să se ajungă la o înțelegere, având în vedere că mai multe asociații ale magistraților au declinat această invitație? Ei spuneau că discuțiile trebuia să aibă loc înaintea emiterii acestei OUG.
Liviu Dragnea: Eu cred că este un demers foarte bun al primului ministru. Cine a acceptat să vină înseamnă că este interesat de dialog, cine nu a acceptat, înseamnă că nu este interesat de dialog.
Reporter: Această discuție nu trebuia să aibă loc înainte de ordonanță?
Liviu Dragnea: Eu cred că e bine să vorbiți după întâlnirea de astăzi.
Reporter: Voiam să vă mai întreb dacă aceste discuții nu ar fi trebuit să aibă loc înaintea emiterii acestei ordonanțe de urgență. Nu trebuia să existe transparență, să fie dezbatere publică? Nici pe OUG 114 nu s-a întâmplat acest lucru.
Liviu Dragnea: Bun, v-ați atins obiectivul, ați spus ce aveați de spus, vă mulțumesc.
Reporter: Era o întrebare la adresa dvs.
Liviu Dragnea: Bun, dacă mai sunt întrebări le ascult cu interes.
Reporter: Vrem și noi răspunsul la întrebarea aceasta.
Liviu Dragnea: Care este întrebarea?
Reporter: La întrebarea colegei mele: de ce nu au existat consultări cu magistrații înainte de această ordonanță?
Liviu Dragnea: Eu știu că au existat, dar aveți răbdare să discutați cu ministrul Justiției.
Pe de altă parte, Liviu Dragnea a apărat controversata OUG 7. Sunt prevederi preluate după modelul european, spune liderul social democrat.
Liviu Dragnea: Dacă, din ce am înțeles, acel articol care a stârnit foarte multe nemulțumiri a fost insiprat de regulamentul, că tot vă interesează foarte mult, regulamentul pentru desemnarea procurorilor europeni. Fiind acoptată și ordonanță, în sensul ăsta, care permite judecătorilor să devină procurori europeni. Și se pare că s-au gândit că dacă este un model european, poate fi introdus și în legislația noastră. Dacă acel articol a generat atât de multă nemulțumire, după întâlnirea de azi, doamna prim- ministru și dl ministru vor lua o decizie.
Reporter: Un articol care derajnează și mai tare este cel care scoate secția de investigare a magistraților de sub tutela procurorului general. Dl Oprișan spunea mai devreme că ar trebui să rămână acolo unde este acum.
Liviu Dragnea: Dacă-mi permiteți, și dvs, și dl Oprișan – surprinzător la dumnealui – greșiți. Eu m-am uitat, am vorbit cu câțiva specialiști, cum să se spună că se scoate secția de sub tutela procurorului general? În primul rând, cuvântul tutelă e folosit greșit. Cred că trebuie să vorbiți cu specialiști.
Reporter: Procurorul ierarhic superior este șeful Secției...
Liviu Dragnea: Știu că aveți chef de vorbă, v-am răspuns cu toată delicatețea și cu tot respectul. Nu vreau să mai discut depsre această ordonanță.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News