Liviu Avram, despre războiul Gabrielei Firea cu Liviu Dragnea: Impactul declarațiilor primarului va fi mai mare
Jurnalistul Liviu Avram este de părere că acuzațiile aduse de Gabriela Firea la adresa conducerii PSD și a ministrului de Interne Carmen Dan au apărut doar pentru că PSD ar fi încercat să pună pe seama primarului general al Capitalei violențele jandarmeriei de la Mitingul Diasporei din 10 august.
Firea contestă rezultatele EXIT POLL-urilor
Firea și-a depus candidatura la PMB
Nicușor Dan: „Bătălia se dă în continuare între mine și Piedone”
Ciolacu: Doamna Firea știe să se lupte singură pentru ce își dorește și ce merită
Rareș Bogdan: Cu Gabriela Firea candidat, pierdem mult electorat la Nicușor Dan. Piedone, un meteorit
Burduja: Nicușor Dan trebuie să se întoarcă la catedră
Firea, supărată pe discuțiile pentru Capitală
Carmen Dan, audiată la poliție
Traian Băsescu: „PSD-PNL nu îl bat pe Nicușor Dan. Firea are o problemă în partid”
„E vorba despre instinctul de conservare. Când a simțit că partidul încearcă să pună pe umerii ei și a Speranței Cliseru ce s-a întâmplat pe 10 august și cunoscând metodele din partid, Gabriela Firea a ripostat. Nu a făcut-o pentru că știe că s-au luat decizii proaste la nivelul partidului, o face acum, când simte că deciziile proaste îi vor fi atribuite.
Doamna Andronescu a devenit disidentă abia atunci când s-a constituit guvernul Dăncilă și nu a primit un minister sau chiar postul de premier. Ăștia sunt oamenii. Ar fi ipocrit să judecăm foarte mult din punct de vedere moral. Aceste disidențe au rolul de a mai ridica cortina de pe afacerile acestui partid. Aflăm și noi mai multe lucruri despre modul în care se iau deciziile, despre interesele care îi mână când iau deciziile. Acestea sunt informații de interes public”, a declarat Liviu Avram la Digi24.
- Impactul revoltei Gabrielei Firea va fi mai mare decât impactul revoltei Ecaterinei Andronescu?
Liviu Avram: „E de așteptat ca impactul acțiunilor Gabrielei Firea să fie ceva mai mare pentru faptul că aleasă în mod direct, legitimitatea ei e mai mare decât a Ecaterinei Andronescu. Depinde foarte mult de curajul pe care îl au ceilalți nemulțumiți din partid, care preferă să tacă. Personajul cel mai emblematic este Mihai Tudose.
E în pericol câtă vreme, după evenimentele din 10 august, atât ministrul de Interne, cât și șefii jandarmeriei au canalizat discuția către Cliseru, care a ajuns acolo la cerința Gabrielei Firea. Ea a consemnat o decizie luată de partea militară. Aștept de la parchetul militar să clarifice cum stau lucrurile. Politicienii au tendința de a manipula adevărul în folosul propriu.
Acesta este un episod foarte interesant. Partidul cel mai vocal împotriva binomului, statului paralel, nu e nemulțumit că există stat paralel, ci că nu îl controlează ei. Când vor reuși să controleze „statul paralel” nu vor mai fi vocali.
Nu știm cine e acel secretar de stat. Nu știm ce a vorbit cu Speranța Cliseru, poate Firea ne va da detalii. Să vedem ce secretar de stat la ce minister, pe ce poziție. E foarte important să vedem ce a vrut să facă Carmen Dan cu acel document. Dacă a folosit serviciul secret al MAI să intercepteze conversațiile rămâne să vedem. Nu știm cum stau în realitate lucrurile.
A promis același raport și la Comisia de apărare din Camera Deputaților. Am văzut ce s-a întâmplat la acea comisie când PSD a scos presa afară și au sabotat întrebările formulate de opoziție. Nu știm ce răspunsuri a dat Carmen Dan. PSD-iștii au sabotat acțiunea și nu au avut cvorum. E posibil să se întâmple și mâine. Câtă vreme se lucrează coordonat împotriva aflării adevărului, va fi dificil să aflăm adevărul.”
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News