Live

Liberalii urmează să decidă în ședința Biroului Politic Național dacă fac guvern cu PSD sau cu USR

Data actualizării: Data publicării:
Conducerea PNL se reunește, luni, în ședința Biroului Politic Național, unde echipa de negociere va prezenta concluziile discuțiilor cu USR și PSD. Foto: INQUAM Photos/George Călin

Biroul Politic Naţional al PNL se va reuni, luni, începând cu ora 19,00, la sediul central al partidului, urmând să ia o decizie în privinţa negocierilor cu USR şi PSD.

„Aşa cum ştiţi şi aşa cum am pornit cu mandatul, am fost la discuţii cu cele două partide, voi merge în PNL cu concluziile celor două discuţii, iar decizia o va lua PNL, nu o va lua preşedintele PNL”, a declarat, vineri, liderul liberalilor, Florin Cîţu.

Cîţu a catalogat discuţia cu PSD drept una „bună”.

„A fost o discuţie bună. (...) Acum, nu putem peste noapte să spunem că totul este roz între PNL şi PSD, dar ce pot să spun este că suntem responsabili. Am pornit la acest drum pentru a face un guvern. Ne uităm la cea mai bună soluţie pentru PNL şi pentru România şi trebuie să găsim o formulă prin care să guvernăm România în următoarea perioadă, dar, repet, decizia pentru PNL va fi luată în PNL”, a afirmat Cîţu.

Potrivit acestuia, la întâlnirea cu PSD s-a avansat varianta unui premier prin rotaţie, dar nu s-a discutat aproape deloc despre portofolii sau funcţia de prim-ministru.

„Este o variantă pusă pe masă, însă mergem fiecare în partidul lui să vedem dacă această variantă este acceptată în partid”, a explicat liderul PNL.

Citește și Surse: Măsurile propuse de PSD în programul de guvernare. Conducerile PNL și PSD decid luni dacă intră împreună în guvern

Despre o variantă a unei guvernări PSD - PNL pentru o perioadă de şapte ani, el a afirmat: „Haideţi să facem un pas, să avem un guvern acum şi despre şapte ani putem să discutăm mai târziu”.

„Staţi să vedem care este formula la care se ajunge. În acest moment, mandatul pe care l-am avut eu şi echipa de negociere este acela de a discuta atât cu USR, cât şi cu PSD. Luăm concluziile pentru amândouă şi mergem către partid”, a răspuns Florin Cîţu, întrebat dacă PNL este dispus să cedeze funcţia de premier chiar şi pentru o perioadă de doi ani.

El a spus că dialogul cu USR va fi menţinut. „N-am înţeles şi aici sunt puţin dezamăgit, noi am avut o discuţie bună cu cei de la USR, dar am văzut o declaraţie în spaţiul public a domnului Cioloş care iarăşi pune sub umbră autoritatea preşedintelui PNL. E complicat să negociezi cu cineva care spune că atunci când vorbeşti de preşedintele PNL ar fi o glumă să fie premier. Dar menţinem dialogul şi discutăm", a menţionat Cîţu.

Conform preşedintelui PNL, UDMR va face parte din guvern în orice formulă. „UDMR sunt partenerii noştri şi vor face parte din guvern în orice formulă”, a transmis Florin Cîţu.

Liberalii au avut săptămâna trecută negocieri cu USR şi cu PSD.

Alexandru Muraru, liderul PNL Iaşi, Ciprian Ciucu - preşedintele PNL Bucureşti şi deputatul Cristian Băcanu au anunţat că doresc refacerea coaliţiei cu USR şi UDMR.

Şi social-democraţii se reunesc, luni, într-o şedinţă a Consiliului Politic Naţional.

Citește și Marcel Ciolacu: Negocierile cu PNL nu pot să fie decât conform ponderilor parlamentare, nu pe sondaje de opinie

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

George Simion: „Noul guvern este la fel de ilegitim ca președintele Klaus Iohannis”

Kelemen Hunor: UDMR se alătură noului guvern asumându-și responsabilitatea unor ministere cheie

Propunerea PSD pentru Ministerul Justiției este Radu Marinescu. Ciolacu: „Eu vreau o Românie cu zero corupție”

PSD, PNL și UDMR și-au împărțit funcțiile, în încercarea de a depăși blocajul din negocieri. Bolojan preia șefia Senatului (surse)

Partenerii noștri