Live

Liberalii amenință cu strângerea de semnături pentru sesiune extraordinară

Data actualizării: Data publicării:

PNL vrea sesiune extraordinară a Parlamentului pentru dezbaterea şi respingerea OUG 114/2018, numită ordonanţa lăcomiei, pentru abrogarea sau modificarea legii recursului compensatoriu şi pentru bugetul de stat pentru anul 2019, avertizând că în cazul în care solicitarea va fi respinsă va strânge semnături de la senatori şi deputaţi pentru chemarea Parlamentului din vacanţă.

„Partidul Naţional Liberal a solicitat convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare pentru dezbaterea şi respingerea OUG 114/2018, ordonanţa lăcomiei, abrogarea sau modificarea legii recursului compensatoriu şi dezbaterea şi aprobarea bugetului de stat pentru anul 2019. În cazul în care conducerile celor două camere ale Parlamentului refuză să convoace o sesiunea extraordinară, PNL demarează strângerea de semnături necesare pentru convocare, la solicitarea unei treimi din numărul total al deputaţilor şi senatorilor, aşa cum prevăd Regulamentele celor două Camere şi Constituţia României, anunţă prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan.

De asemenea, PNL solicită conducerii celor două Camere ale Parlamentului dezbaterea în procedură de urgenţă a proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.114/2018 şi respingerea acestuia, joi înregistrând la Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului această solicitare.

PNL consideră obligatorie și demiterea autorilor ordonanţei dezastruoase pentru economia României: Darius Vâlcov şi Eugen Teodorovici.

OUG nr.114/2017, ordonanţa lăcomiei Guvernului Dragnea-Dăncilă-Vâlcov-Teodorovici a produs efecte dezastruoase în toată economia, chiar din primele 2 săptămâni ale anului, susţine Turcan, enumerând: cursul Euro a ajuns la cel mai mare nivel din istorie, apăsând direct pe buzunarele românilor; sistemul energetic este aproape în colaps – termocentralele au rămas fără cărbuni şi importăm curent electric la preţuri uriaşe; băncile străine scot activele din tara ca să nu fie taxate suplimentar, iar băncile româneşti, care n-au refugiu, sunt puse în genunchi şi nevoite sa restrângă creditarea sau sa o scumpească; operatorii de comunicaţii abandonează toate investiţiile planificate în acest an – trecerea la 5G este în pericol.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Viral instant! Culturista pe care nimeni nu o crede că nu-și editează pozele: ”Am spus DA”. Imediat, a întors palma

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Blocaj în negocierile pentru Guvern, înainte de consultările cu Iohannis. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

ÎNTREBAREA SĂPTĂMÂNII: De ce are nevoie România de un guvern stabil? Răspund jurnaliștii Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu

Firma plătită de PNL pentru campania care l-ar fi ajutat pe Georgescu face plângere penală pentru „atacare cu boți sau clonare”

Partenerii noștri