Live

Legea referendumului, trimisă de preşedinte la CCR

Data actualizării: Data publicării:

Şeful statului a sesizat Curtea Constituţională pe marginea Legii referendumului. Preşedintele Klaus Iohannis anunţa încă din 18 aprilie că nu va promulga legea aşa cum a ajuns la Administraţia Prezidenţială.

"(...) nu doar obiectul, ci și data fiecărui referendum pentru fiecare revizuire a Constituției în parte ar trebui să fie stabilită clar și distinct, numai de către Parlamentul în exercițiu. A proceda altfel ar echivala cu o restrângere a competenței decizionale și a marjei de apreciere a Parlamentului aflat în exercitarea mandatului la data la care ar avea loc o revizuire a Constituției de către parlamentarii din legislatura în care s-a adoptat legea criticată, atitudine care poate fi justificată în cazul legiuitorului constituțional derivat în anumite limite și condiții precizate în Constituție, dar care nu este permisă legiuitorului ordinar sau organic. Prin urmare, stabilirea acestei date trebuie lăsată la aprecierea Parlamentului aflat în exercițiu la momentul fiecărei astfel de inițiative de revizuire a Constituției, numai acesta fiind în măsură să aprecieze în concret care sunt condițiile cele mai adecvate pentru ca cetățenii să își exprime voința cu privire la acea revizuire a Constituției, ca modalitate de exercitare a suveranității naționale consacrată prin art. 2 alin. (1) din Legea fundamentală", se arată în sesizarea trimisă la CCR de Administraţia Prezidenţială.

Comunicatul integral remis de Palatul Cotroceni - AICI.

Context

Curtea Constituţională a României a respins, pe 3 mai, sesizarea privind proiectul de modificare a Legii referendumului, au precizat, pentru Agerpres, surse din CCR.

USR anunţa pe 4 aprilie că, împreună cu PNL şi PMP, va sesiza, din nou, CCR cu privire la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea Legii 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.

La finalul anului trecut, PNL şi USR au mai sesizat Curtea Constituţională cu privire la acest proiect de lege, care iniţial propunea ca data organizării unui referendum pentru revizuirea Constituţiei să fie stabilită de Guvern. Sesizarea a fost admisă cu unanimitate, iar proiectul s-a întors în Parlament pentru a fi pus în acord cu decizia CCR, după care trimis pentru promulgare la preşedinte, care a solicitat reexaminarea lui.

Referendumul naţional cu privire la revizuirea Constituţiei are loc în ultima duminică a perioadei de 30 de zile de la data adoptării în Parlament a actului normativ de revizuire a Legii fundamentale, urmând ca această dată să fie adusă la cunoştinţă publică de către Guvern - a decis Senatul pe 26 martie, respingând cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis.

Pe 4 aprilie, cererea de reexaminare a fost respinsă şi de Camera Deputaţilor, care a adoptat actul normativ în forma în care a fost trimis la promulgare.

Preşedintele Klaus Iohannis anunţa pe 18 aprilie că nu va promulga Legea referendumului aşa cum a ajuns la Administraţia Prezidenţială, precizând că intenţionează să sesizeze CCR.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Coaliția încearcă să depășească blocajul din negocieri. Ilie Bolojan: „Premierul, propus de PSD”. Deciziile luate azi-dimineață

Călin Georgescu i-a cerut lui Iohannis să părăsească funcția: „Este ultimul ceas pentru dumneavoastră”

Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis

Blocaj în negocierile pentru Guvern, înainte de consultările cu Iohannis. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Partenerii noștri