Live

Kovesi, anchetată | Cătălin Rădulescu (PSD) așteaptă reacțiile lui Timmermans și Juncker, „cei mai răi adversari ai PSD-ului”

Data publicării:

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu afirmă că este curios care vor fi reacţiile europenilor care comentau modificarea legilor Justiţiei şi ale „celor mai răi adversari” ai PSD „în momentul în care doamna Kovesi se află în situaţia asta” sau dacă aceasta va fi urmărită penal. „Chiar sunt foarte curios să vedem acest tam-tam făcut în aceşti ani de zile, în condiţiile în care vor fi probe clare şi se va arăta foarte clar că doamna Kovesi a făcut ce a făcut, sunt curios să văd reacţiile acestor oameni care în decursul timpului au atacat virulent şi partidul şi Guvernul şi politica făcută de noi”, spune Rădulescu.

Foto: captură video adevarul.ro

„Eu cred că de data asta europenii cei mai viguroşi care comentau vis-a-vis de modificările legilor justiţiei, într-un fel sau altul - şi comentează şi în prezent -, pe care le făcea Parlamentul şi care avea autoritatea să facă politica penală a acestui stat, fiind pus de acest popor prin vot, eu cred că de data asta şi domnul Timmermans şi domnul Juncker, chiar sunt curios să văd care vor fi reacţiile celor mai răi adversari, să zicem, ai PSD-ului şi ai politicii făcute de PSD, ce vor spune în momentul în care doamna Kovesi se află în situaţia asta. Sau ce vor spune dacă doamna Kovesi va fi acuzată, dacă va începe urmărirea penală. Chiar sunt foarte curios să vedem acest tam-tam făcut în aceşti ani de zile, în condiţiile în care vor fi probe clare şi se va arăta foarte clar că doamna Kovesi a făcut ce a făcut, sunt curios să văd reacţiile acestor oameni care în decursul timpului au atacat virulent şi partidul şi Guvernul şi politica făcută de noi”, a declarat, joi, la Parlament, deputatul PSD Cătălin Rădulescu.

Rădulescu „mitralieră”: Așteptăm un meci Iohannis - Kovesi - Cioloș

El a spus că a auzit chiar că PNL o va propune pe Laura Codruţa Kovesi în locul lui Klaus Iohannis.

„Deci aici e deja un meci între, iată, domnul Iohannis şi doamna Kovesi, probabil că va fi interesant meciul ăsta... sau cu Cioloş... e un meci interesant aşa, între aceste personaje. Noi îl aşteptăm cu mare drag acest meci, să fie cât mai mulţi pe partea dreaptă, şi cu doamna Kovesi, vor fi chestiuni interesante, dezvăluiri interesante în decursul timpului, deci pentru noi e destul de bine”, a mai spus el.

Fostă şefă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie Laura Codruţa Kovesi a anunţat, miercuri seara, la Europa FM, că a fost citată la Secţia de investigare a infracţiunilor din Justiţie. Ea susţine că are calitatea de suspect într-un dosar în care acuzaţiile sunt de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă. Laura Codruţa Kovesi remarcă faptul că această citaţie vine în momentul în care ea se pregăteşte să susţină interviul pentru funcţia de procuror-şef european.

Sursa: News.ro

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Blocaj în negocierile pentru Guvern, înainte de consultările cu Iohannis. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

ÎNTREBAREA SĂPTĂMÂNII: De ce are nevoie România de un guvern stabil? Răspund jurnaliștii Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu

Surse: Iohannis va convoca în acest weekend partidele la consultări. Liderii PSD, PNL și UDMR au avut noi negocieri

Partenerii noștri