Klaus Iohannis, în Kenya, despre viața de președinte: E un privilegiu, dar timpul nostru liber împreună s-a diminuat
Preşedintele Klaus Iohannis, care a vizitat Şcoala de fete Uthiru alături de soţia sa, le-a vorbit elevelor despre ce înseamnă să fii preşedinte, spunând că partea frumoasă este aceea că e un mare privilegiu să deţii această funcţie şi să fii un fel de supraveghetor al insituţiilor democratice, însă, în plan personal, viaţa sa şi a soţie sale s-a schimbat, iar timpul liber împreună s-a diminuat. „Noi suntem amândoi profesori, profesorii nu au atât de mult timp liber”, le-a spus Klaus Iohannis elevelor.
„Este un mare privilegiu să fii preşedinte şi să fii un fel de supraveghetor al insituţiilor democratice. Aceasta este partea frumoasă. Cealaltă parte este că toată viaţa noastră s-a schimbat complet pentru că timpul nostru liber împreună s-a diminuat. Noi suntem amândoi profesori, profesorii nu au atât de mult timp liber. Câteodată este ciudat pentru noi că peste tot unde mergem suntem însoţiţi de atât de mulţi oameni din motive de securitate şi asta este complicat pentru cineva care era obişnuit să aibă o viaţă normală”, a afirmat preşedintele în faţa elevelor, conform imaginilor difuzate de TVR, scrie News.ro.
Cuplul prezidenţial a donat 30 de laptopuri, Carmen Iohannis spunându-i unei eleve: „Aceasta este o amintire din partea României şi sper să-ţi aducă rezultate bune”.
Ulterior, preşedintele Klasu Iohannis a scris pe X: „Foarte bucuros să vizitez astăzi Liceul de Fete Uthiru din Kangemi şi să oferim donaţia prin Programul de Asistenţă pentru Dezvoltare. Vom continua să ne concentrăm pe implementarea proiectelor de bază, pentru educaţie incluzivă şi de calitate”.
Editor : R.K.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News