Live

Klaus Iohannis salută adoptarea de către UE a rezoluţiei care condamnă Pactul Ribbentrop-Molotov

Data publicării:
klaus-iohannis-presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis salută adoptarea de către Parlamentul European a rezoluţiei referitoare la comemorarea a 80 de ani de de la izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial şi condamnarea de către Uniunea Europeană a pactului Ribbentrop-Molotov, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

„Președinte României, domnul Klaus Iohannis, salută Rezoluția referitoare la comemorarea a 80 de ani de la izbucnirea celui de Al Doilea Război Mondial și importanța memoriei istorice europene pentru viitorul Europei, adoptată de Parlamentul European, prin care Uniunea Europeană condamnă Pactul Ribbentrop-Molotov, semnat la 23 august 1939 de Uniunea Sovietică și Germania nazistă. Președintele României consideră că rezoluția este un pas înainte în demersurile de sancționare a regimurilor totalitare, responsabile de distrugerea unui număr impresionant de vieți omenești și de încălcarea gravă a drepturilor și libertăților fundamentale”, se arată în comunicatul Preşedintelui României.

„Președintele României reiterează că onorarea victimelor regimurilor totalitare, apărarea democrației și a statului de drept, respectarea drepturilor omului, promovarea valorilor și principiilor europene, asumarea corectă a trecutului traumatic, precum și o acțiune susținută în direcția combaterii extremismului, revizionismului, iliberalismului și tuturor manifestărilor care au scopul de a fragiliza democrația și de a ataca pacea socială reprezintă obiectivele prioritare ale României”, concluzionează Klaus Iohannis.

Rezoluția „subliniază că cel de-al Doilea Război Mondial, cel mai devastator război din istoria Europei, a fost început ca rezultatul imediat al notoriului pact de non-agresiune și de cooperare nazist-sovietic din 23 august 1939, denumit și Pactul Molotov-Ribbentrop, prin care doi regimurile totalitare care împărtășeau obiectivul cuceririi mondiale au împărțit Europa în două zone de influență.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

A divorțat de tatăl copiilor ei după 19 ani de căsnicie și i-a pus imediat ”eticheta”! El a recunoscut: ”Motivul sunt eu”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Crin Antonescu: „Ce l-a împiedicat pe Iohannis să spună la Bruxelles că majoritatea suntem creștini?”

Crin Antonescu: „Pare că statul nu are conducere. Avem o criză la Palatul Cotroceni, privitor la rămânerea lui Iohannis acolo”

Iohannis, mesaj la învestirea lui Trump ca președinte al SUA: Avem nevoie de o legătură transatlantică puternică și vibrantă

Ilie Bolojan, despre demersul Opoziţiei de suspendare a președintelui Iohannis: E foarte probabil să nu se ajungă la vot, în Parlament

Partenerii noștri