Live

Klaus Iohannis pleacă joi în Moldova. Președintele participă la al doilea Summit al Comunității Politice Europene

Data publicării:
Președintele Klaus Iohannis. Foto: Profimedia Images

Președintele Klaus Iohannis, va participa joi la al doilea Summit al Comunității Politice Europene, care va avea loc în Republica Moldova, anunță Administrația Prezidențială.

La reuniune și-au anunțat prezența 47 de șefi de stat sau de guvern, Președintele Consiliului European, Președintele Comisiei Europene și Președintele Parlamentului European.

„Prin găzduirea Summitului Comunității Politice Europene, Republica Moldova își reconfirmă vocația europeană și consecvența în implementarea procesului de reforme necesare în vederea aderării la Uniunea Europeană”, transmite Adminstrația Prezidențială.

Programul Summitului cuprinde o sesiune plenară, cu participarea tuturor delegațiilor, și grupuri de lucru, care vor avea loc în paralel și în cadrul cărora se vor dezbate teme care vizează securitatea, energia și conectivitatea.

„Președintele României va susține o intervenție în cadrul sesiunii plenare și va participa la grupul de lucru privind securitatea. În cadrul dezbaterilor, Președintele Klaus Iohannis va aborda aspectele de actualitate generate de impactul războiului de agresiune declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, în domeniile securitar, economic, alimentar sau umanitar; sprijinul susținut pentru Republica Moldova și Ucraina, coordonarea eforturilor comune pentru combaterea amenințărilor hibride, de la atacuri cibernetice, la dezinformare și campanii de manipulare; creșterea rezilienței și continuarea sprijinului acordat statelor vulnerabile din regiune”, se mai arată în comunicatul de presă.

Comunitatea Politică Europeană este un format interguvernamental de dezbatere și o platformă pentru coordonare politică între statele europene în scopul promovării dialogului politic și a cooperării pe teme de interes comun, pentru consolidarea securității, stabilității și a prosperității pe continentul european.

Editor : Robert Kiss

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Protestatarul Marian Ceauşescu, amendat după ce l-a făcut „borfaş” pe Iohannis. Ce spune Poliția

Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români din R. Moldova să voteze „neapărat” la alegerile prezidențiale

Republica Moldova a semnat un acord de parteneriat pentru securitate și apărare cu Marea Britanie

Iohannis va fi chemat în Parlament ca să-și justifice deplasările externe (Surse)

Partenerii noștri