Live

Klaus Iohannis i-a chemat la Cotroceni pe Florin Cîțu, Dan Barna și Cristian Ghinea

Data actualizării: Data publicării:
Președintele Klaus Iohannis. Foto: Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis va avea, miercuri, la Palatul Cotroceni, o şedinţă de lucru cu premierul Florin Cîţu, vicepremierul Dan Barna şi ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Potrivit sursei citate, şedinţa de lucru pe tema Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă va avea loc la ora 15,30.

Președintele a declarat recent că prin PNRR, care pune la dispoziția României peste 30 de miliarde de euro, Guvernul poate „repara ce s-a stricat prin criza economică cauzată de pandemie”, pentru a face sistemele publice, economia României mai performante, mai „reziliente”.

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este în elaborare, fiind la nivel de draft, a declarat, miercuri, prim-ministrul Florin Cîţu, care a precizat că, în actuala formă, pentru Educaţie sunt alocate fonduri reprezentând 9% din bugetul PNRR, iar pentru Sănătate aproape 3 miliarde de euro.

„Avem un stadiu al PNRR, este un draft. M-am uitat pe el ieri, am văzut alocările de bugete, vom discuta şi cu domnul preşedinte. Vă pot spune că pentru Educaţie sunt alocaţi 9% din bugetul PNRR, pentru Sănătate aproape 3 miliarde de euro, ne mai uităm şi la celelalte. Şi distribuţia de gaze este introdusă. Este o discuţie de alocare de bugete şi, după aceea, vom discuta şi despre proiecte”, a afirmat Cîţu

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”

George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Călin Georgescu i-a cerut lui Iohannis să părăsească funcția: „Este ultimul ceas pentru dumneavoastră”

Partenerii noștri