Live

K. Iohannis, după validarea referendumului: Parlamentul să transpună rapid în legislație toate prevederile din Acordul Politic Naţional

Data actualizării: Data publicării:

Validarea referendumului din 26 mai de către Curtea Constituțională obligă toate forțele politice să pună de urgență în aplicare votul cetățenilor, transmite preşedintele Klaus Iohannis care salută hotărârea CCR de azi. 

"Votul popular masiv dat pentru România europeană și democratică, în care justiția trebuie să rămână independentă, a fost o sancțiune drastică la adresa tuturor încercărilor de a modifica legislația penală și de a-i scăpa pe politicienii corupți de rigorile legii. Totodată, cetățenii au transmis clar actualei guvernări să renunțe de îndată la practica abuzivă a legiferării prin intermediul Ordonanțelor de Urgență.", transmite Administraţia Prezidenţială.

Klaus Iohannis atrage atenția că, pe 26 mai, cetățenii au respins categoric demagogia și discursul anti-european și anti-justiție susținut de PSD-ALDE.

"Coaliția de guvernare, care a refuzat să semneze Acordul Politic Național pentru consolidarea parcursului european al României, trebuie să înceteze să îi mai sfideze pe români, ignorând opțiunile clar exprimate prin vot la referendumul validat astăzi de CCR", atenţionează şeful statului.

Klaus Iohannis solicită Parlamentului să transpună cu celeritate în legislație toate prevederile stipulate în Acordul Politic Național, pe care l-a inițiat pentru a fi respectată pe deplin voința suverană a cetățenilor români în favoarea statului de drept și împotriva modificărilor de natură să afecteze independența sistemului judiciar, exprimată ferm și fără echivoc la referendum.

Peste 6,5 milioane de români au spus „DA!” la referendumul pe care Președintele Klaus Iohannis l-a convocat ca urmare a asaltului permanent dus în ultimii ani de PSD și ALDE împotriva statului de drept.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Klaus Iohannis atacă la CCR legea de aprobare a ordonanței privind amnistia fiscală

Parlamentul Germaniei votează o lege pentru a proteja Curtea Constituţională de influenţe politice

Cu o zi înainte de decizia CCR, ziarul rusesc Pravda spunea că în România „se pregătește un Maidan”

Rectorul Universității Babeș Bolyai: „Hai să fim raționali, să unim româniile polarizate acum într-o Românie euroatlantică puternică”

Partenerii noștri