Kelemen Hunor: UDMR va avea un candidat la alegerile prezidențiale: „Maghiarii trebuie să aibă o voce”
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat joi, la Cluj-Napoca, după şedinţa Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU), că formaţiunea pe care o conduce va avea un candidat la alegerile prezidenţiale din acest an.
„Indiferent când vor avea loc alegerile prezidenţiale, comunitatea maghiară din România va avea un candidat. Maghiarii trebuie să aibă o voce la alegerile prezidenţiale", a declarat Kelemen Hunor, potrivit Agerpres.
UDMR va avea un candidat propriu la alegerile prezidenţiale, deoarece vrea să arate forţa comunităţii maghiare care contează şi pe care se poate conta în România, potrivit lui Kelemen Hunor.
„Candidatul maghiarilor va vorbi despre speranţele şi problemele maghiarilor, va vorbi despre problemele societăţii, dar va avea şi un mesaj despre ce fel de ţară ne dorim", a menţionat preşedintele UDMR.
Printre altele, în cadrul raportului politic Kelemen Hunor a subliniat că, prin amânarea anunţării alegerilor prezidenţiale, coaliţia de guvernare arată că nu poţi să ai încredere în promisiunile PSD şi PNL.
„Acestea arată că interesele individuale trec întotdeauna peste interesele comunităţii şi ale ţării. Dacă aţi promis că veţi organiza alegeri în septembrie, atunci ţineţi-vă promisiunea! Nu mai căutaţi explicaţii care nu stau în picioare, nu invocaţi ba că e cald afară, ba că e vară. Da, toamna e vremea recoltei, iar iarna e frig. Aşa stau lucrurile. Cred că cei din coaliţia guvernamentală nu sunt pregătiţi şi speculează. Nu ar trebui să speculăm, ci ar trebui să ne prezentăm în faţa electoratului, să vorbim cu alegătorii, să le spunem ce vrem şi să le cerem încrederea. Noi asta vom face”, a punctat Kelemen Hunor.
Editor : C.S.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News