Live

Ionuţ Stroe: PSD şi-a coordonat ieşirile după un punctaj de partid, pentru a acoperi o gafă făcută de ministrul Muncii

Data actualizării: Data publicării:
Ionuț Stroe, purtător de cuvânt al PNL. Inquam Photos / Ilona Andrei

Purtătorul de cuvânt al PNL Ionuţ Stroe afirmă că reprezentanţii PSD şi-au coordonat ieşirile după un punctaj de partid, pentru a acoperi o gafă făcută de ministrul Muncii, care a anunţat nişte cifre eronate privind creşterile de pensii. "Noi, liberalii, putem spune că avem ceva mai multă experienţă cu majorări de pensii sustenabile. Am demonstrat acest lucru în cei trei ani de guvernare liberală: 2020-2022, când am crescut pensiile cu aproximativ 40%", a declarat Stroe, subliniind că problemele se lămuresc în coaliţie, nu pe rețelele sociale.

”Din punctul meu de vedere, reprezentanţii PSD şi-au coordonat ieşirile după un punctaj de partid, pentru a acoperi o gafă făcută de doamna ministru al Muncii, care a anunţat nişte cifre eronate, punând în dificultate Ministerul de Finanţe. Când, de fapt, toată această situaţie se putea rezolva prin colaborare interministerială. Mai mult de atât, limbajul unor politicieni a mers cam departe, ajungându-se la cuvinte extrem de dure, precum apelativul ,,schizofrenic” la adresa unui ministru. Pentru a putea purta o dezbatere civilizată, este necesar să temperăm limbajul şi să discutăm pe argumente şi cifre”, a declarat Ionuţ Stroe pentru news.ro.

El a afirmat că PNL susţine principiile reformei sistemului de pensii şi măsurile propuse.

”Singura noastră preocupare este să ne asigurăm că majorările sunt unele sustenabile. Trebuie să fim responsabili. Nu ne putem juca cu 3% din PIB. Nu le putem promite astăzi pensionarilor nişte majorări care mâine să nu se mai poată aplica. Trebuie să avem calcule bine fundamentate şi să identificăm corect resursele, în conformitate cu angajamentele pe care le avem faţă de instituţiile europene cu care colaborăm. Noi, liberalii, putem spune că avem ceva mai multă experienţă cu majorări de pensii sustenabile. Am demonstrat acest lucru în cei trei ani de guvernare liberală: 2020-2022, când am crescut pensiile cu aproximativ 40%”, a precizat purtătorul de cuvânt al PNL.

Ionuţ Stroe consideră că eventualele nelămuriri trebuie discutate în coaliţie, pentru că reacţiile în social-media nu sunt o soluţie.

”Considerăm că dacă este nevoie să lămurim anumite chestiuni o putem face în coaliţie, nu prin reacţii pe social media. Întotdeauna, când PNL a remarcat o problemă, a semnalat-o în coaliţie, la fel cum a fost situaţia cu plăţile cash. Am iniţiat o discuţie în coaliţie şi ieri, în şedinţa de guvern, problema a fost soluţionată. Acesta este modul corect de lucru”, precizează Stroe.

Legea pensiilor a fost adoptată joi în Guvern, după ce a provocat numeroase controverse în coaliţie, legate de impactul bugetar al majorărilor propuse prin lege şi de asigurarea fondurilor necesare, protagonişti fiind ministrul PSD al Muncii Simona Bucura Oprescu şi ministrul liberal al Finanţelor Marcel Boloş. Vineri, social-democraţii Mihai Fifor, Florin Manole, Oana Florea l-au atacat pe ministrul de Finanţe Marcel Boloş. acuzându-l că a ales să se ”lupte” cu pensionarii în loc să combată evaziunea sau sa ia în calcul o mai bună colectare a taxelor la buget.

Editor : Andreea Smerea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Blocaj în negocierile pentru Guvern, înainte de consultările cu Iohannis. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

ÎNTREBAREA SĂPTĂMÂNII: De ce are nevoie România de un guvern stabil? Răspund jurnaliștii Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu

Firma plătită de PNL pentru campania care l-ar fi ajutat pe Georgescu face plângere penală pentru „atacare cu boți sau clonare”

Partenerii noștri