Live

Aviz negativ. Scandal la audierea ministrului propus la Dezvoltare: E foarte bine că sunteți nervoși, înseamnă că vă doare

Data actualizării: Data publicării:
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Ministrul propus pentru Dezvoltare, Ion Ștefan, a fost audiat marți în comisiile reunite ale Parlamentului. În urma votului dat de parlamentari, ministrul a primit un aviz negativ. Au fost doar 8 voturi pentru și 20 de voturi împotrivă. Parlamentarii USR și UDMR s-au abținut de la vot. Avizul comisiilor este consultativ.

La precedenta audiere, la momentul învestirii primului Guvern Orban, ministrul Ion Ștefan a primit tot un aviz negativ.

Principalele declarații de la audierea ministrului propus la Dezvoltare

Întrebări din partea parlamentarilor și răspunsurile ministrului desemnat:

Daniel Suciu (PSD): Vă asumați punctul de vedere trimis domnului Orban în legătură cu OUG privind unele măsuri pentru asigurarea descentralizării managementului Fondurilor Europene structurale și de investiții, la nivel regional propusă de ministrul Fondurilor Europene? E un memoriu prin care desființați ordonanța colegului dumneavostră, domnul Boloș. Citez: „Pentru modificările legislative trebuie și susținere parlamentară. Nu este exclusă oportunitatea UDMR de a cere autonomia Ținutului Secuiesc pe care o pot cere din nou și pot pune presiune pe noul guvern, dincolo de motivele de constituționalitate. Propunerea ministerului fondurilor europene nu are o abordare coerentă. Implementarea propunerii, insuficient pregătită și într-un timp foarte scurt poate compromite gestionarea fondurilor europene”. Vreau să îmi explicați câți secretari de stat are ministerul? Eu știu că aveți 6 secretari de stat, 6 secretari de stat am avut și noi.

Audierile au degenerat, după intervenția deputatului PNL, Florin Roman, care l-a acuzat pe fostul ministru Daniel Suciu că politizează un subiect important, precum cel al fondurilor europene.

Florin Roman (PNL): E foarte bine ca sunteți nervoși, înseamnă că vă doare;

Ion Călin (PSD): Daca domnul Roman nu încetează, suspendăm ședința. Deja suntem pe maidan.

Ion Ștefan: Vom iniția un proiect de lege cu privire la descentralizarea programului național de dezvoltare. Veți avea ocazia în comisiile de specialitate să vă expuneți punctul de vedere privind descentralizrea. 

Tudor Benga (USR): Care este cea mai mare realizare în aceste 3 luni de mandat. Care este prioritatea pentru acest următor vot de învestitură și vreau să știu ce intenționați în legătură cu descentralizarea?

Ion Ștefan: Despre descentralizare putem vorbi doar în Parlament. Vom înainta un proiect de lege. Până la finalul săptămânii vom finaliza acest document. Cea mai mare realizare este oprirea sifonării banului public. Am oprit risipa. Nu există cerere de plată înaintată să fie achitată fără a fi verificată. 

Curtea de conturi ne spune negru pe alb că ministerul nu a efectuat controale comparativ cu situația din teren motivând cu existența unui număr redus de personal și un volum mare de muncă. Domnule minsitru Suciu, când ați adus o doamnă cercetată penal în minister nu ați putut să o puneți la muncă? 

Cseke Attila (UDMR): Știm că sunt multe UAT-uri care nu vor avea bani până la sfârșitul anului. Aveți în vedere ce veți face dacă veți fi ministru? 

Ion Ștefan: Cu privire la bugetul UAT-urilor, unde vor fi probleme vom proceda să îi sprijin pentru a-și rezolva problemele de buget. La finalul anului trecut am alocat sumele necesare pentru închiderea bugetelor locale.

Alfred Simonis (PSD): Dacă domnul ministru a greșit o grindă, ne așteptam, ca ministru, că se va apuca să facă o trecere de pietoni și va ieși un aeroport. Nu a fost așa. Dacă veți lua azi un aviz favorabil, ce veți face în 24, la votul de învestire al guvernului Orban. Vă veți afla în situația în care ca parlamentar veți vota contra propunerii dumneavoastră de ministru. 

Ion Ștefan: Nu îmi doresc votul PSD-ului. Nu vreau să fac blat cu PSD-ul. Nu am făcut niciodată și nici de data asta nu voi face.

Florina Presadă (USR): Care este HG-ul în baza căruia funcționează ministerul dumneavoastră în acest moment? Aș vrea să mă lămuriți cu auditul instituțiilor centrale pentru că el nu mai figurează în programul de guvernare și aș vrea dacă l-ați finalizat sau nu.

Ion Ștefan (PNL): Auditul se desfășoară la o parte din instituțiile din subordonare. Continuăm aceste audite. Toate direcțiile vor fi auditate. Ministerul funcționează în baza legii de funcționare a guvernului.

Prezentarea lui Ion Ștefan:

-Vom continua procesul de transparentizare și digitalizare;

-Suntem primul minister din România care a reușit în decurs de 3 luni să doteze fiecare funcționar cu semnătură electronică calificată.

-Suntem în plin proces de tranziție de la creionul chimic la semnătura electronică;

-Vom reducere cu 25% personalul de execuție din minsiter;

-Am găsit un minister în care numărul secretarilor și subsecretarilor era atât de mare încât angajații nu mai știau de la cine să obțină semnătură;

-Continuă PNDL prin armonizare cu alte programe de investiții, oprirea risipei banului public și finanțarea investițiilor realizate corect. Plătim doar investițiile executate corect conform contractelor. Toate cererile de plată au fost verificate și unde au fost găsite nereguli plățile au fost oprite;

-436 de milioane de lei au fost neconforme;

-La CNI am găsit un grad de alocare de 54%, în două luni am reușit să cheltuim 100% și un profit de 2 milioane de lei;

-Am urmărit stadiul lucrărilor de la Euro 2020 astfel încât constructorii să își respecte termene; 

-În perioada următoare vom urmări cele 400 de contracte în diverse stadii de implementare;

-Pentru infrastructura de sănătate sunt 18 investiții contractate;

-La preluarea mandatului exista un risca de dezangajare de peste 330 de milioane de euro din fonduri europene. Am luat măsuri și am evitat dezangajarea;

Programul audierilor miniștrilor propuși în Guvernul Orban II

Potrivit programului aprobat de Birourile reunite ale Legislativului, marţi, sunt aşteptaţi în comisiile parlamentare reunite, pentru audieri, Virgil Popescu - ministrul propus al Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (ora 9,00), Ion Ştefan - ministrul propus al Dezvoltării (10,00), Ionuţ Stroe - ministrul propus al Tineretului şi Sportului (12,00), Cătălin Predoiu - ministrul propus al Justiţiei (13,00), Monica Anisie - ministrul propus al Educaţiei (14,00), Bogdan Aurescu - ministrul propus al Afacerilor Externe (15,00) şi Bogdan Gheorghiu - ministrul propus al Culturii (ora 16,00).

Miercuri - în ultima zi programată pentru audierea miniştrilor propuşi în Guvernul Orban II, în comisiile reunite vor intra: Adrian Oros - ministrul propus al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (ora 9,00), Victor Costache - ministrul propus al Sănătăţii (10,00), Marcel Boloş - ministrul propus al Fondurilor Europene (12,00), Violeta Alexandru - ministrul propus al Muncii (13,00) şi Lucian Bode - ministrul propus al Transporturilor (ora 15,00).

Editor: Robert Kiss

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Interviu cu ministrul ungar al afacerilor europene, Janos Boka. Care vor fi prioritățile Ungariei pentru președinția rotativă a UE

Fost ministru și actual deputat, rănit ușor într-un accident. Anul trecut a ajuns la spital după ce a căzut de pe o grindă

Prăbușire a forintului în Ungaria. Guvernul Viktor Orban își schimbă atitudinea față de trecerea la euro

Fostul ministru Ion Ștefan, dat pe mâna procurorilor de Ministerul de Interne

Partenerii noștri