Video Iohannis și Costa au vizitat baza militară de la Caracal: Războiul Rusiei împotriva Ucrainei ne-a pus în fața unei noi realități
Președintele Klaus Iohannis, premierul Nicolae Ciucă și prim-ministrul portughez Antonio Costa au vizitat, joi, Batalionul 1 Instrucție Caracal. „Românii apreciază solidaritatea de care dați dovadă prin angajamentul de a vă alătura militarilor noștri și celorlalți aliați din cadrul Brigăzii Multinaționale Sud-Est”, i-a transmis Iohannis premierului portughez.
Horațiu Potra, amenințare voalată la adresa lui Iohannis. „Veneam la un profesor de fizică, îi dădeam un test”
Rusia folosește cele mai mari avioane din lume pentru a-și retrage tehnica militară din Siria
Kelemen Hunor nu vrea prelungirea mandatului lui Iohannis: Următorul șef al Senatului trebuia sa preia atribuțiile prezidențiale
Iohannis a anunțat cât timp va rămâne președinte și a explicat ce urmează în situația „nemaiîntâlnită”. „România e o țară democrată””
Legăturile oamenilor lui Călin Georgescu cu Rusia
Elena Lasconi, apel la Klaus Iohannis: „Să descretizeze acele informații importante. E vorba de influența Rusiei”
Călin Georgescu spune că „va evalua” scutul de la Deveselu, dacă va ajunge președintele României
Alegeri parlamentare 2024. Iohannis a votat pentru „o Românie europeană”: Ca să rămânem așa, trebuie să votăm așa
Klaus Iohannis, ultimul discurs ca președinte, de Ziua Națională
„România și Portugalia sunt țări prietene, care împărtășesc valorile democratice și care au interese comune de securitate, pace și prosperitate. Am avut astăzi discuții foarte bune cu domnul Prim-Ministru Costa, în cadrul cărora am evidențiat convingerea că vom dezvolta cooperarea noastră bilaterală, inclusiv în domeniul apărării. Domnule Prim-Ministru, vă adresez mulțumiri pentru prezența militarilor portughezi în România! Dragi militari, bine ați venit! Românii apreciază solidaritatea de care dați dovadă prin angajamentul de a vă alătura militarilor noștri și celorlalți aliați din cadrul Brigăzii Multinaționale Sud-Est”, a declarat Klaus Iohannis.
Președintele spune că „România și Portugalia se coordonează, de asemenea, cu succes, pentru consolidarea apărării și pe Flancul Sudic”.
„Războiul Federației Ruse împotriva Ucrainei ne-a pus în fața unei noi realități strategice. Am reacționat și vom continua să reacționăm unitar, curajos și hotărât în cadrul NATO, prin întărirea posturii de descurajare și apărare pe Flancul Estic, în special în regiunea Mării Negre. Deciziile și acțiunile noastre comune în cadrul Alianței Nord-Atlantice, inclusiv prezența dumneavoastră aici, dovedesc hotărârea și operativitatea care definesc NATO și pe noi, ca Aliați”, a spus președintele.
Klaus Iohannis spune că realitatea actuală determină NATO să își consolideze preznța în regiunea Mării Negre.
„În anul 2014, după anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea de către Federația Rusă, am început împreună procesul amplu de adaptare a Alianței la un mediu de securitate volatil și impredictibil. În acel context, am pus bazele unei prezențe robuste a NATO pe Flancul Estic, în domeniile terestru, aerian și maritim, așa-numita Prezență Aliată Înaintată / Forward Presence. În urma acelor decizii, au fost înființate și operaționalizate pe teritoriul României o serie de structuri NATO, inclusiv Brigada Multinațională Sud-Est de la Craiova, căreia i s-au alăturat militarii portughezi. Realitatea actuală, mult mai brutală decât cea din anul 2014, ne determină să mergem mai departe în eforturile noastre comune de consolidare a apărării NATO în regiunea Mării Negre”, a declarat Klaus Iohannis.
„Am convingerea că, în cadrul Summitului NATO de la Madrid, de luna viitoare, vom decide noi direcții comune de efort și ne vom asuma noi angajamente substanțiale pentru resetarea consistentă a posturii aliate de descurajare și apărare pe Flancul Estic pe termen mediu și lung, în beneficiul securității globale”, a mai spus președintele.
Iohannis i-a mulțumit lui Costa pentru prezența militarilor portughezi în România.
„Datorită dumneavoastră, Alianța este eficientă în îmbunătățirea securității noastre comune. Alături de ceilalți aliați prezenți în România, inclusiv efective ale Forței de Răspuns a NATO, oferiți exemplul reacției prompte și solide a Alianței la schimbările mediului de securitate. Adresez mulțumiri Portugaliei și pentru excelenta cooperare în ceea ce privește modernizarea Forțelor Aeriene ale României. Suntem, totodată, deschiși și interesați de contribuția Portugaliei la misiuni de poliție aeriană în România și pe Flancul Estic. Domnule Prim-ministru Costa, vă mulțumesc încă o dată pentru contribuția importantă a militarilor portughezi care s-au aflat și care se află pe teritoriul României și care consolidează prietenia dintre națiunile noastre”, a mai declarat președintele Klaus Iohannis.
Editor : R.K.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News