Iohannis, mesaj de Ziua Națională: 2024 va fi un an decisiv pentru România. Să rămânem vigilenți în fața curentelor extremiste
Președintele Klaus Iohannis a susținut, vineri, un discurs de Ziua națională, la recepția oferită la Palatul Cotroceni, unde a declarat că 2024 va fi un an hotărâtor pentru cum va arăta România viitorului. „Va fi un temeinic exerciţiu al maturităţii noastre democratice să participăm la toate rundele de alegeri, într-un an în care se vor împlini trei decenii şi jumătate de la Revoluţia din Decembrie 1989,” a precizat președintele.
"Suntem cu toţii conştienţi că în România mai sunt multe lucruri de făcut, iar schimbările amânate atât de mult timp trebuie să continue într-un ritm mai alert. Susţinerea investiţiilor, întărirea capacităţii instituţiilor de a servi corect interesele cetăţenilor, dezvoltarea infrastructurii, consolidarea serviciilor de sănătate, modernizarea administraţiei publice sunt obiective la care s-a început să se lucreze, dar nu am ajuns încă unde ne-am propus. În ultimii ani, au fost demarate numeroase proiecte mari, inclusiv în zona energetică, unde s-au pus bazele utilizării unor tehnologii verzi care să reducă semnificativ dependenţa de gazul importat, aspect vital în actuala situaţie geopolitică. Au fost pornite reforme ale sistemelor publice, avem noi legi ale educaţiei, continuăm digitalizarea administraţiei, avem asigurate resurse pentru modernizarea Armatei într-un context extrem de dificil. Toate trebuie continuate", a spus şeful statului, la Palatul Cotroceni, la recepţia organizată cu prilejul Zilei Naţionale a României.
De asemenea, el a afirmat că 2024 va fi un an hotărâtor pentru cum va arăta România viitorului.
"Şi aceasta deoarece vom avea alegeri europarlamentare, când îi vom desemna pe cei care ne fac auzită vocea în Uniunea Europeană, vom avea alegeri locale, cele care determină evoluţia comunităţilor în care trăim, alegeri parlamentare, care vor contura majoritatea de guvernare, şi alegerile prezidenţiale, care vor arăta opţiunea românilor pentru cea mai înaltă funcţie în stat", a spus Iohannis.
Şeful statului a declarat că rezultatele alegerilor vor stabili cursul spre care România se va îndrepta în următorii ani.
"Va fi un temeinic exerciţiu al maturităţii noastre democratice să participăm la toate rundele de alegeri, într-un an în care se vor împlini trei decenii şi jumătate de la Revoluţia din Decembrie 1989. Să nu uităm că drumul către libertate şi democraţie a fost lung şi anevoios şi a implicat sacrificii enorme din partea multor generaţii. Datorită lor, avem astăzi dreptul fundamental de a ne exercita votul, singurul instrument democratic prin care decidem cursul ţării noastre. De aceea, este responsabilitatea noastră să protejăm viitorul naţiunii şi, totodată, să rămânem vigilenţi în faţa curentelor extremiste care, dacă nu suntem suficient de atenţi, pot deveni ameninţări reale la adresa principiilor de bază ale societăţii noastre şi a sistemului nostru de valori", a afirmat Iohannis.
Președintele Klaus Iohannis va fi chemat în Parlament (surse)
Poliția maghiară intervine cu explicații după ce Iohannis l-a ignorat pe Viktor Orban
Iohannis, cheltuieli uriașe pe vizitele externe. Cum au evoluat costurile cu deplasările sale de când a ajuns la Cotroceni
Ce cheltuieli a avut Klaus Iohannis în deplasările externe, în doi ani de mandat
Rareș Bogdan îi ia din nou apărarea lui Iohannis
Rareș Bogdan, despre terenul de golf de la vila Neptun: „E o pajiște cu trei găuri. Așa pot să fac și eu”
Ciolacu, despre terenul de golf de la vila lui Iohannis
Ponta: Ciolacu va intra în turul 2 al prezidențialelor/ Ce spune consilierul premierului despre soarta liderului PSD dacă va pierde
Liberalii cred că declarațiile lui Iohannis „îngroapă” șansele lui Ciucă
Discursul integral al președintelui:
Bună ziua! La mulți ani dumneavoastră și tuturor românilor!
1 Decembrie este sărbătoarea care ne aduce împreună pe noi, românii, indiferent unde ne aflăm, reconectându-ne la spiritul unității noastre naționale.
O celebrăm an de an, de fiecare dată cu emoția de a fi parte a unei comunități în care ne simțim acasă, de a vibra, ascultând imnul și fluturând drapelul la manifestările din toată țara prilejuite de această zi, cu bucuria de a împărtăși cu ceilalți aceleași simboluri și aceeași identitate națională.
În astfel de momente, ne reamintim de cultura și de tradițiile care ne definesc și, mai ales, de marile răscruci ale istoriei noastre, când doar prin solidaritate și unitate am putut depăși cu hotărâre greutăți care păreau de netrecut. Însăși înfăptuirea României Mari a fost rezultatul a zeci de ani de sacrificii și eforturi colosale depuse de elitele vremii, de liderii politici, de armată și de populație, sub viziunea și dorința covârșitoare de a-i cuprinde într-un singur stat pe toți cei care vorbeau limba română.
Cele mai mari izbânzi, în special obținerea Independenței și realizarea Marii Uniri, momente care ne-au definit modernitatea, au fost înfăptuite atunci când românii au lăsat deoparte diferențele, au pus mai presus de orice binele și viitorul statului și au fost uniți în jurul acelorași idealuri și aspirații.
Dragi români, La 105 ani de la Marea Unire, este important să reflectăm asupra reușitelor și a progreselor realizate. Suntem membri respectați ai Uniunii Europene, în care ne-am dorit să ne integrăm pentru că Europa este familia noastră. Valorile europene sunt și valorile noastre, idealurile europene sunt și idealurile noastre. Pentru noi, apartenența la Uniunea Europeană înseamnă și accesul la o resursă financiară foarte însemnată, în special prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Banii europeni construiesc România și fac posibile proiectele noastre naționale majore.
Datorită parcursului său democratic, al atașamentului la valorile euroatlantice, țara noastră are astăzi un loc binemeritat atât în Uniunea Europeană, cât și în NATO. În actuala situație geopolitică foarte tensionată, vedem cel mai bine cât de importante sunt aceste două alegeri strategice și cât de mult ne protejează faptul că avem parteneri pe care ne putem baza în vremuri dificile.
România este o țară sigură și cetățenii săi nu au motive să se teamă. Apartenența noastră la Alianța Nord-Atlantică ne oferă cele mai solide garanții de securitate posibile, iar prezența trupelor aliate pe teritoriul țării noastre este dovada angajamentului pentru asigurarea stabilității și a apărării regiunii noastre. Rolul strategic pe care și-l asumă România în această zonă ne-a permis să sprijinim foarte consistent și Republica Moldova, nu doar prin ajutoare trimise în mod direct la Chișinău, ci și prin promovarea permanentă a aspirațiilor europene ale românilor de peste Prut.
Doamnelor și domnilor, Suntem cu toții conștienți că în România mai sunt multe lucruri de făcut, iar schimbările amânate atât de mult timp trebuie să continue într-un ritm mult mai alert.
Susținerea investițiilor, întărirea capacității instituțiilor de a servi corect interesele cetățenilor, dezvoltarea infrastructurii, consolidarea serviciilor de sănătate, modernizarea administrației publice sunt obiective la care s-a început să se lucreze, dar nu am ajuns încă unde ne-am propus. În ultimii ani, au fost demarate numeroase proiecte mari, inclusiv în zona energetică, unde s-au pus bazele utilizării unor tehnologii verzi care să reducă semnificativ dependența de gazul importat, aspect vital în actuala situație geopolitică.
Au fost pornite reforme ale sistemelor publice, avem noi legi ale educației, continuăm digitalizarea administrației, avem asigurate resurse pentru modernizarea Armatei într-un context extrem de dificil. Toate trebuie continuate. 2024 va fi un an hotărâtor pentru cum va arăta România viitorului. Și aceasta deoarece vom avea alegeri europarlamentare, când îi vom desemna pe cei care ne fac, sperăm, auzită vocea în Uniunea Europeană, vom avea alegeri locale, cele care determină evoluția comunităților în care trăim, alegeri parlamentare, care vor contura majoritatea de guvernare, și alegeri prezidențiale, care vor arăta opțiunea românilor pentru cea mai înaltă funcție în stat. Rezultatele acestui veritabil maraton electoral vor stabili cursul spre care națiunea noastră se va îndrepta în următorii ani. Va fi un temeinic exercițiu al maturității noastre democratice să participăm la toate rundele de alegeri, într-un an în care se vor împlini trei decenii și jumătate de la Revoluția din Decembrie 1989.
Să nu uităm că drumul către libertate și democrație a fost lung și anevoios și a implicat sacrificii enorme din partea multor generații. Datorită lor, avem astăzi dreptul fundamental de a ne exercita votul, singurul instrument democratic prin care decidem cursul țării noastre. De aceea, este responsabilitatea noastră să protejăm viitorul națiunii și, totodată, să rămânem vigilenți în fața curentelor extremiste care, dacă nu suntem suficient de atenți, pot deveni amenințări reale la adresa principiilor de bază ale societății noastre și a sistemului nostru de valori.
Dragi români, Am trecut în ultimii ani prin crize grave, culminând cu începerea unui război la granițele noastre, un război care părea de neconceput pentru Europa acestor vremuri. Nu au fost deloc ușoare lunile de incertitudini și de temeri despre cum ar putea să evolueze situația. Dar, chiar dacă aceste crize nu sunt încheiate, putem spune cu încredere că am reușit să menținem economia solidă, să încurajăm investițiile, să asigurăm securitatea cetățenilor noștri. Și toate acestea nu ar fi fost posibile dacă nu am fi avut o guvernare stabilă, fără blocaje politice toxice, chiar dacă i se pot reproșa lucruri și acestei guvernări. Fără o coerență guvernamentală, ar fi fost cu mult mai dificil să trecem cu bine prin crizele multiple cu care ne confruntăm.
Însă cel mai important sprijin pe care se bazează națiunea noastră sunteți dumneavoastră, dragi români! Și de aceea, cu prilejul Zilei Naționale, vă mulțumesc pentru că purtați România în suflet și, cu pasiunea, dedicarea și implicarea voastră, sunteți forța care determină progresul și bunăstarea întregii noastre societăți! Sunteți cei care, în cele mai dificile momente – și nu au fost puține în ultimii ani – ați avut tăria de a nu renunța și de a merge mai departe cu speranța că, prin hotărâre și perseverență, ne construim un viitor mai bun.
Să păstrăm neclintit spiritul Marii Uniri și al celor peste o sută de mii de români care, plini de emoție, devotament și curaj, au venit la Alba Iulia, la 1 decembrie 1918, să își dea mâna ca între frați. Același spirit să ne călăuzească și de acum înainte și să transformăm împreună România în țara pe care ne-o dorim!
La mulți ani, dragi români! La mulți ani, România!
Editor : A.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News