Live

Iohannis: În PNL e o luptă pentru voturi. Așa se desfășoară o campanie, cu acuzații la adresa competitorilor. Nu se rupe partidul

Data publicării:
Foto: Facebook/Raluca Turcan

Președintele Klaus Iohannis a vorbit, miercuri, despre campania internă din Partidul Național Liberal. Președintele spune că trebuie „să privim lucrurile destul de relaxat și natural”, deși cele două tabere se acuză reciproc de mai bine de o lună. Iohannis a vorbit și despre acuzațiile făcute de Ludovic Orban, care a spus că „forțe exterioare” partidului „sucesc mâini la spate”.

„Eu nu am astfel de semnale și pot să vă spun că pun astfel de declarații pe seama ascuțirii luptei de tip campanie electorală. Aș fi intervenit de mult dacă aveam semnale. Lupta este o luptă internă pentru voturi. Și o competițție politică îi face pe cei implicați să caute explicații senzaționale. Mai mult nu e”, a declarat președintele, referitor la afirmațiile lui Ludovic Orban.

Președintele Klaus Iohannis spune că lupta din PNL nu a afectat guvernarea, deși sunt implicați premierul și unul dintre liderii coaliției de guvernare.

„În esență așa se desfășoară o campanie electorală. Cu acuzații la adresă competitorilor, la adresa celeilalte echipe. Trebuie să privim lucrurile destul de relaxat și natural. Guvernarea nu a suferit. Pandemia este sub control. Dar cei care sunt în campanie, sigur au exact comportamentul de politician în campanie electorală. Cum se desfășoara competiția în partid este treaba partidului”, a spus președintele.

Întrebat dacă partidul se va rupe după Congres, președintele a spus că „este o poveste veche”.

„Vom vedea dacă vom avea 1, 2, 3, 4 competitori. Dar asta e treaba partidului. Chiar dacă probabil teoretic ar fi mai bine ca această competiție să nu facă valuri în afară, ea face pentru că sunt oameni vizibili. Cel puțin până acum sunt președintele Camerei Deputaților, actualul prim-ministru. O astfel de competiție nu se poate desfășura în spatele ușilor închise. Cât despre fisura partidului, este o poveste veche. Și când am candidat eu s-a spus că se rupe partidul, dimpotrivă. Partidul nu s-a rupt și s-au unit două partid”, a mai spus președintele.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

George Simion: „Noul guvern este la fel de ilegitim ca președintele Klaus Iohannis”

Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”

PSD, PNL și UDMR și-au împărțit funcțiile, în încercarea de a depăși blocajul din negocieri. Bolojan preia șefia Senatului (surse)

Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”

Partenerii noștri