Iohannis: Acțiunea statului trebuie să rămână supusă principiilor și valorilor constituționale
Președintele Klaus Iohannis a transmis miercuri un mesaj în cadrul evenimentului organizat de Banca Națională a României cu prilejul aniversării a 100 de ani de la adoptarea Constituției din 1923. Mesajul a fost prezentat de consilierul prezidențial Cosmin Marinescu.
„Aniversăm astăzi împlinirea a 100 de ani de la adoptarea constituției României Întregite, un document politic emblematic pentru țara noastră. Actul fundamental din 1923 reprezintă un moment istoric de referință în dezvoltarea noastră ca națiune. Felicit Banca Națională a României pentru inițiativa de a se alătura manifestărilor aniversare dedicate acestui centenar, inclusiv prin emiterea de monede tematice”, a spus Klaus Iohannis.
„Emisiunile numismatice ale Băncii Naționale, dedicate unor personalități, evenimente sau autorități importante pentru România, contribuie de aproape trei decenii la rememorarea istoriei și a valorilor naționale”, a adăugat el.
„Constituția, ca instituție pilon în arhitectura sistemului statal modern, este indispensabilă pentru asigurarea ordinii politice democratice, protejarea drepturilor fundamentale, a proprietății private și a economiei de piață.
Legea fundamentală din 1923, care a desăvârșit construcția statului român unitar, a fost recunoscută drept una dintre cele mai avansate și democratice constituții din Europa acelei perioade. A armonizat legislația din provinciile care s-au unit cu țara-mamă și a consfințit caracterul național, unitar și indivizibil al statului român. A generat cadrul democratic al vieții politice și tiparele sistemului instituțional românesc. Nu în ultimul rând, a prefigurat o nouă viziune de dezvoltare şi aspirațiile națiunii, constituind un reper pentru reconstrucția națională de după Primul Război Mondial și începutul unei noi etape în devenirea României”, a spus președintele.
„Crearea cadrului constituțional a fost urmată de adoptarea unor legi importante pentru economia românească. Prin aceste legi au fost stabilite coordonatele valorificării resurselor naționale în domenii precum energie, minerit, regimul apelor, comerțul și gestiunea întreprinderilor statului.
Mai apoi, convențiile din 1925 privind revalorizarea leului și reorganizarea Băncii Naționale a României, precedate de unificarea monetară din 1920, au fost primii pași înspre însănătoșirea monedei naționale și a finanțelor”, a amintit Iohannis.
„În orice viziune modernă asupra statului, legea fundamentală este menită să ofere încredere, stabilitate și predictibilitate întregului sistem instituțional. În acest sens, este important să depășim tiparele raportării la constituție într-un mod abstract și mult prea general. În realitate, constituția ca instituție fundamentală emană valoare economică și principii de acțiune, iar bunul mers al afacerilor, al administrației și al finanțelor unei țări este în relație nemijlocită cu respectarea regulilor instituționale și a prevederilor constituționale”, a spus șeful statului.
„De aceea, o constituție solidă, eficientă în a garanta drepturi și libertăți, este cheia de boltă pentru un sistem administrativ performant, aflat în slujba cetățenilor, și pentru o economie de piață liberă și puternică. Nu putem vorbi despre democrație sau garantarea de drepturi și libertăți fundamentale în afara statului de drept și a domniei legii.
Antreprenoriatul, inovarea sau competitivitatea economică nu pot avea substanță în lipsa unei economii de piață autentice, în care regulile jocului să fie aceleași pentru toți”, a explicat președintele.
„În efortul nostru comun pentru modernizarea României, legea fundamentală trebuie să reprezinte deopotrivă busolă în direcțiile de dezvoltare, dar și punct de echilibru în momentele de cumpănă.
Am convingerea că celebrarea constituției României Întregite este un bun prilej de a ne reaminti că deciziile responsabile și politicile economice sănătoase, adaptate contextului pe care îl traversăm, sunt garanția unui viitor mai bun, pe care avem datoria să îl oferim generațiilor următoare”, a continuat Iohannis.
„Astăzi, poate mai mult ca oricând, avem nevoie de consolidarea valorilor și principiilor pe care s-a clădit edificiul constituțional al României moderne. Însă nu doar cu gândul la trecut, ci prefigurând cu ambiție viitorul.
Traversăm o perioadă complicată, cu un context geopolitic și economic incert, puternic marcat de efectele unor crize suprapuse. Instituția legii și ordinea statului de drept sunt vitale pentru protejarea cetățenilor și a economiei, iar acțiunea statului trebuie să rămână supusă principiilor și valorilor constituționale, să urmărească bunăstarea națiunii și să asigure dezvoltarea sustenabilă pe termen lung”, a explicat șeful statului.
„Războiul de la granițele noastre demonstrează, de mai bine de un an, nevoia de întărire a unei ordini internaționale ancorate profund în valori comune precum libertate, suveranitate și solidaritate. Acestea își dovedesc validitatea mai ales în vremuri tulburi, ca în prezent, când sunt puse la încercare stabilitatea și sustenabilitatea principiilor și economiilor noastre. Ca stat membru al familiei europene, România oferă astăzi garanția fermă a respectării valorilor democratice pe care s-a constituit Uniunea Europeană”, a mai spus Iohannis.
„Constituțiile, ca set de reguli și principii fundamentale pentru guvernare, nu sunt niciodată perfecte, ci sunt întotdeauna perfectibile în raport de exigențele și provocările din viața societății. Să nu uităm, însă, că litera și spiritul legii au fost dintotdeauna menite a se susține una pe cealaltă
De aceea, apreciez că actualul context grevat de incertitudini și provocări trebuie să impună un plus de consecvenţă şi rigoare, dar și conștientizarea importanței instituțiilor și principiilor constituționale, atât în ceea ce privește calitatea soluțiilor legislative, cât și practica bunei guvernări. Alături de respectul pe care îl datorăm istoriei, avem împreună responsabilitatea construirii unui viitor mai bun pentru țara noastră”, a conchis președintele.
Editor : M.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News