Live

Incertitudine privind nominalizarea Rovanei Plumb. Ședința Comisiei JURI s-a suspendat

Data actualizării: Data publicării:
Foto: INQUAM Photos/George Calin

Europarlamentarul PNL, Siegfried Mureșan, anunță într-o postare pe Facebook că ședința Comisiei JURI din Parlamentul European, unde ar fi trebuit rediscutată situația Rovanei Plumb, s-a suspendat. Eurodeputații Comisiei Juridice ar fi trebuit să vină cu un plan pentru rezolvarea conflictului de interese identificat în cazul Rovanei Plumb, propunerea pentru portofoliul de comisar pentru Transporturi.

„Comisia Juridică a Parlamentului European (JURI) a votat acum că se respinge ordinea de zi a ședinței privind conflictul de interese al Rovanei Plumb cu opt voturi pentru, nouă împotrivă și două abțineri. Ședința JURI nu mai are loc”, scrie europarlamentarul PNL.

După suspendarea ședinței, decizia luată săptămână trecută de Comisia JURI ar putea fi definitivă.

„În acest moment se deliberează. Atunci când nu există o nouă decizie a comisiei, rămâne în picioare decizia de săptămâna trecută. Membrii Comisiei Juridice vor decide. Sunt două variante, se poate decide să se dea un vot final, sau să se păstreze verdictul de săptămâna trecută. Cert este că şedinţa cu ordinea de zi prevăzută a fost anulată”, a declarat Siegfried Mureșan la Digi24.

Rovana Plumb a transmis luni Comisiei JURI că a stins creditul în valoare de 800 000 de lei, în legătură cu care existau suspiciuni de conflict de interese. Rovana Plumb spune că i-a oferit creditorului două apartamente pe care le deţine în România. 

Într-o scrisoare redactată și trimisă, încă de joi, către conducerea Parlamentului European, Comisia Juridică e convinsă că nu există variante pentru a elimina conflictul de interese și că Rovana Plumb nu e în măsură să preia niciun portofoliu la Bruxelles. În acest moment procedura de numire a Rovanei Plumb a fost suspendată.

Editor: Robert Kiss

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Șefa Comisiei Europene, după acordul COP29: „UE va continua să îşi concentreze sprijinul asupra celor mai vulnerabili”

CE aprobă schema de ajutoare de stat a României pentru sprijinirea întreprinderilor mari consumatoare de energie

Ursula von der Leyen a acordat primul ajutor unui pasager care a suferit o urgenţă medicală în timpul zborului. Șefa CE este medic

Parlamentul European a validat-o pe Roxana Mînzatu ca vicepreşedinte al Comisiei Europene

Partenerii noștri