Live

Ilie Bolojan: „Țara se află deja într-o situație complicată. PNL e pregătit să-și asume răspunderea”

Data publicării:
Ilie Bolojan. Foto: Captură Digi24

Președintele PNL, Ilie Bolojan, a reacționat după anunțul șefului PSD, Marcel Ciolacu, că retrage partidul din negocierile pentru noul guvern. Țara e într-o situație complicată, iar PNL e pregătit să-și asume răspunderea, a spus Bolojan.

„Partidul Național Liberal vrea în continuare să contribuie la găsirea unei soluții. Țara se află deja într-o situație complicată, iar nereușita creării unei coaliții de guvernare îi va costa mult pe români”, a avertizat președintele PNL.

„România are nevoie rapid de un nou guvern, care să creeze cu maximă responsabilitate un nou buget, să ia măsuri pentru creșterea economiei, să atragă în continuare fondurile europene. Repet, PNL e pregătit să-și asume răspunderea în tot acest efort”, a continuat el.

Declarația vine după ce Ciolacu a anunțat că PSD se retrage de la negocierile pentru formarea viitorului guvern, dând vina pe „așa-ziși parteneri cărora le e «silă» să stea la masă” cu PSD.

Potrivit surselor Digi24, declarațiile care l-au supărat pe Ciolacu vin chiar de la liberali.

Ilie Bolojan, președintele PNL, spunea într-un interviu că poate Marcel Ciolacu nu ar fi cel mai potrivit să conducă guvernul. Un alt liberal, Cipirian Ciucu, este cel care a spus, într-un alt interviu, că „USR nu voia să se murdărească de pesedism” la negocierile pentru guvern și că PNL ar fi vrut să rămână în opoziție pentru a-i pune pe social-democrați în situația de a face un guvern minoritar.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Italienii au rămas fără cuvinte când au aflat ce avere are Dan Șucu! Porecla pe care i-au dat-o patronului de la Genoa

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Dezvăluiri privind retragerea lui Ciolacu de la negocierile din coaliție. Surse: Tensiuni PSD-PNL privind unele măsuri de austeritate

Nicușor Dan spune că l-a surprins „ieșirea emoțională” a lui Ciolacu. „Avem o urgență pentru a stabili un guvern”

Burduja speră că partidele pro-europene, inclusiv PSD, se „vor reașeza la masa negocierilor”: „Putem depăși acest moment”

Kelemen Hunor cere tuturor partidelor proeuropene să revină la negocieri: „Puneți picioarele în apă rece și mâine să ne așezăm la masă”

Partenerii noștri