Live

Exclusiv Hopincă: „Renumărarea, indiferent de rezultat, nu va schimba ierarhia. USR încearcă să ascundă faptul că a luat 8% la aceste alegeri”

Data actualizării: Data publicării:
Rareș Hopincă. Foto: Captură Digi24

Candidatul PSD la primăria Sectorului 2 al Capitalei, Rareș Hopincă, a vorbit, într-o intervenție telefonică la Jurnalul de Seară de la Digi24, despre situația procesului electoral și a numărării votului, în condițiile în care alegerile de la S2 sunt unele dintre cele mai complicate din acest sezon electoral.

Cosmin Prelipceanu: S-au înscris toate procesele verbale, s-a încheiat procedura obișnuită de numărare în Sectorul 2?

Rareș Hopincă: Din cunoștințele mele, mai sunt încă 2 secții care mai trebuie înscrise și mai este o secție pentru care s-a solicitata renumărarea voturilor și probabil că se va renumăra în această seară . Probabil că se vor termina ambele operațiuni în această seară.

Cosmin Prelipceanu: Credeți că se vor termina ambele operațiuni în această seară?

Rareș Hopincă: Probabil că se vor termina în această seară, da. 

Cosmin Prelipceanu: Aveți vreo emoție în legătură cu renumărarea?

Rareș Hopincă: Nu am niciun fel de emoție. Renumărarea, indiferent de rezultatul acesteia, nu e de natură  să schimbe ierarhia în clasamentul votului pe sector

Cosmin Prelipceanu: Ați văzut acuzațiile lui Radu Mihaiu, se vorbește de tentativă de fraudă electorală în cazul unei secții, spune el că au fost 333 de voturi inversate. Sunteți de acord cu el?

Rareș Hopincă: Nu, e o afirmație absolut mincinoasă, nu este nicio fraudă, chiar dânșii au spus că reprezentanții dânșilor din secții, din neatenție și-ar fi inversat voturile. Nu știu dacă lucrurile stau așa, e vorba de niște voturi despre care dânșii susțin că le-au trecut eronat la candidatul SOS, nu la Radu Mihaiu, nu mă implică pe mine, e o confuzie între SOS și USR pe care o clarificăm la renumărare, dar nu poate fi vorba de fraudă.

Frauda e un cuvânt foarte greu și când aducem în discuție astfel de lucruri, trebuie să venim cu argumente, altfel e doar o manipulare menită să ascundă faptul că USR a suferit un eșec major la aceste alegeri locale. 

Cosmin Prelipceanu: Radu Mihaiu vorbește de un total de 2000 de voturi. În legătură cu 2000 de voturi lucrurile n-ar fi clare. 

Rareș Hopincă: Este, din nou, o afirmație neargumentată, dacă dânsul are astfel de suspiciuni să facă toate demersurile legale, să facă plângeri penale, e o afirmație extrem de gravă care trebuie dovedită, altfel e manipulare.

(...)

Există prevederi explicite în lege despre cum se pot rezolva astfel de cazuri. O renumărare poate fi dispusă în baza unor argumente legale specifice și foarte clare, nu pentru că un candidat sau altul e supărat că nu a fost votat.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum se va vota duminică la referendumul lui Nicușor Dan. Aproape 1,8 milioane de bucureşteni sunt aşteptaţi la urne

Accident mortal în București: O femeie de 52 de ani a murit lovită de o maşină în timp ce traversa strada

Repartitoarele de căldură vor fi obligatorii de la 1 ianuarie 2025. Peste 200.000 de bucureșteni nu au instalate încă astfel de aparate

Premieră: Cum vom putea urmări în timp real centralizarea voturilor și rezultatele provizorii, parțiale și finale

Partenerii noștri