Live

Guvernul l-a rechemat pe consulul României la Bonn implicat în noul dosar al lui Liviu Dragnea

Data publicării:
Guvernul României a hotărât rechemarea consulului României la Bonn, Gheorghe Dimitrescu Foto: gov.ro

Guvernul a decis vineri rechemarea consulului României la Bonn, Gheorghe Dimitrescu, după ce acesta a fost acuzat de DNA de cumpărare de influență în noul dosar de corupție care îl privește pe Liviu Dragnea.

Gheorghe Dimitrescu, fost consilier al social-democratului Florin Iordache în perioada în care acesta era vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, este urmărit penal în dosarul vizitei lui Dragnea în SUA. 

Faptele din cel de-al patrulea dosar deschis pe numele lui Liviu Dragnea sunt legate de prezenţa acestuia la Washington la ceremonia de învestire a preşedintelui Donald Trump, de la începutul anului 2017. Pe atunci, Liviu Dragnea era președinte al Camerei Deputaților și lider al PSD. Vizita a fost, de fapt, o mită, spun procurorii, pentru ca Liviu Dragnea să determine numirea lui Gheorghe Dimitrescu consul la Bonn.

„În schimbul foloaselor primite de la Dimitrescu Gheorghe, în perioada iunie - iulie 2017, Liviu Dragnea ar fi traficat în favoarea acestuia, influența reală pe care o avea asupra ministrului afacerilor externe, promițând că îl va determina pe înaltul demnitar să îl desemneze pe Dimitrescu Gheorghe în funcția de consul general al României la Bonn, lucru care s-a și întâmplat”, spun procurorii DNA în comunicatul în care au anunțat acuzațiile aduse lui Liviu Dragnea și Gheorghe Dimitrescu.

Gheorghe Dimitrescu a fost numit consul la Bonn în ianuarie 2018. Numirea ambasadorilor este prerogativa președintelui, în timp ce numirea la post a consulilor este de competența Guvernului.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alegeri prezidențiale 2024. Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică

Ce spune Ciolacu despre vânătoarea cu Hayssam și pescuitul cu Dragnea. „Când mi-a venit controlul la arme, am văzut cât de ruginită e”

Judecătorii au anulat probele în dosarul de trafic de influență al lui Dragnea pentru vizita la Trump. Dosarul se întoarce la DNA

Drulă: Am văzut câteva din emisiunile lui Dragnea. Mi-au plăcut vreo două reţete, dar s-a stricat emisiunea când a vorbit de politică

Partenerii noștri