Guvernul crește cu 7.800 numărul de posturi în învăţământul preuniversitar de stat
Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că numărul de posturi în învăţământul preuniversitar de stat va fi majorat cu 7.800, pentru a asigura dreptul la educaţie şi integrarea unui număr tot mai mare de copii cu cerinţe speciale. Acesta a adăugat că ministrul Educaţiei, Ligia Deca, va explica şi măsurile luate pentru ca noul an şcolar să înceapă luni în condiţii cât mai bune.
„Începem cu o veste bună pentru sistemul de învăţământ: majorăm cu 7.800 numărul de posturi în învăţământul preuniversitar de stat”, a declarat Marcel Ciolacu la începutul şedinţei de Guvern de miercuri.
Premierul a subliniat că această creştere este necesară pentru a asigura dreptul la educaţie şi integrarea unui număr tot mai mare de copii cu cerinţe speciale în învăţământul de masă: „Creșterea este necesară pentru a asigura dreptul la educație și integrarea unui număr tot mai mare de copii cu cerințe speciale în învățământul de masă”.
„Doamna ministru al Educaţiei va ieşi la briefing şi va detalia şi va explica şi măsurile luate pentru ca noul an şcolar să înceapă luni în condiţii cât mai bune”, a afirmat premierul.
Editor : C.S.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News