VIDEO. Premierul Dăncilă, în zonele afectate de inundații
ACTUALIZARE 13:00 Premierul Viorica Dăncilă a ajuns în județul Buzău. Iată ce a declarat:
USR PLUS cere ca Dăncilă să nu mai fie consilier la BNR
Dăncilă, editorialist în Jerusalem Post. CTP: A văzut-o pe Firea dansând Jerusalema
Alexandru Rafila n-a votat-o pe Dăncilă
Viorica Dăncilă îl acuză pe Klaus Iohannis că a inventat cuvântul "giroscop"
Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis
Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile. Fiți cuminți, mergeți pe vârfuri”
Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza
VIDEO: Incendiu puternic la Piața Matache din București
Răspunsul Elenei Lasconi întrebată dacă l-ar vota pentru funcția de premier pe Marcel Ciolacu
„Facem o misiune de salvare, vrem să vedem ce s-a întâmplat, de ce au nevoie autorităţile locale. Vrem să vedem situaţia existentă în teren, vrem să grăbim evaluarea, astfel încât oamenii care au fost loviţi de aceste fenomene să aibă un ajutor. Cred că prezenţa noastră aici ne face să avem o idee asupra a tot ceea ce s-a întâmplat la faţa locului. Vrem să vorbim şi cu oamenii, vrem să vedem care sunt problemele existente la acest moment. Ştim că până acum s-a acţionat bine. Vreau să-i felicit pe toţi cei implicaţi, Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, autorităţile locale şi judeţene. Pentru noi, primordial a fost să nu avem victime, oamenii să fie pe primul loc, şi acum Guvernul este implicat în mod direct în a ajuta toate comunităţile care au avut de suferit”, a declarat premierul, la Buzău, potrivit News.ro.
Viorica Dăncilă a mai spus că în şedinţa de Guvern de joi va fi aprobat proiectul prin care va fi oferit un ajutor financiar familiilor din zonele afectate de inundaţii. Totodată, premierul a adăugat că a discutat cu comisarul european Corina Cretu despre posibilitatea activării mecanismului Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene în cazul României, pentru a-i ajuta pe oamenii din zonele afectate cu alimente şi cu repararea gospodăriilor distruse de ape.
„După ce finalizăm evaluările, am vorbit cu doamna comisar Corina Creţu, astfel încât să accesăm şi fondul de solidaritate, pentru că pagubele sunt foarte mari. Vom face o evaluare din punct de vedere al localităţilor, ne referim şi la locuinţe, la drumuri, căi de acces, agricultură, astfel încât ajutorul Guvernului să vină în toate aceste domenii. Avem fonduri, vom vedea cum facem să acoperim toate aceste pagube. O să apelăm şi la fondul de solidaritate, dar până când acest fond ajunge în România, trebuie să punem la bătaie fondurile care le avem, ca oamenii să aibă un ajutor imediat. Fondul de solidaritate durează mai mult”, a precizat Dăncilă.
Şeful Guvernului a vorbit la Buzau şi despre cazurile în care oamenii nu au vrut să părăsească gospodăriile ameninţate de ape, punându-şi astfel vieţile în pericol.
„Ne lovim de oamenii care nu vor sa plece. Au reticenţa pentru a se muta în altă parte. Vom vorbi cu oamenii să le spunem că dacă s-a întâmplat o dată, se mai întâmplă şi a doua oară să fie inundaţi. Viaţa lor trebuie să fie mai presus de orice şi trebuie să-i ajutăm să găsim în acelaşi sat o altă locaţie pe care să-şi facă casă, să-i ajutam cu materiale de construcţii”, a adăugat Dăncilă la Buzău.
După vizita de la Buzău, premierul a plecat spre zonele inundate de la Bacău.
La săptămâni bune de la producerea primelor inundații și după ce, la sfârșitul sătămânii trecute, s-au înregistrat patru victime, fapt consemnat și de presa internațională, Guvernul României anunță că premierul Viorica Dăncilă se deplasează în mai multe județe, „pentru a evalua pagubele și a identifica cele mai rapide soluții de sprijinire a oamenilor”.
„Prim-ministrul Viorica Dăncilă, însoțită de mai mulți membri ai Cabinetului, se deplasează astăzi în mai multe zone afectate de inundații din județele Buzău, Bacău, Covasna, Brașov, pentru a evalua pagubele și a identifica cele mai rapide soluții de sprijinire a oamenilor și comunităților afectate”, se arată într-un comunicat al Executivului, transmis luni.
Aceeași sursă arată că premierul este însoțit de ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, ministrul Transporturilor, Lucian Șova, și ministrul Agriculturii, Petre Daea.
Județul Covasna a fost puternic lovit de inundații. 260 de oameni și-au părăsit gospodăriile, de teamă că și-ar putea pierde viața, iar 90 de case au fost distruse aproape în totalitate. Numai în Lunca Mărcuș au fost luate de ape 50 de gospodării.
Duminică seara, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat că situaţia din judeţele grav afectate de inundaţiile din ultimele zile s-a stabilizat, autorităţile acţionând acum pentru îndepărtarea efectelor. Dan a precizat că a discutat cu comisarul european Corina Creţu despre posibilitatea activării mecanismului fondului de solidaritate al Uniunii Europene în cazul României, pentru a-i ajuta pe oamenii din zonele afectate cu alimente şi cu repararea gospodăriilor distruse de ape. Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a spus la rândul său că unul dintre cele mai importante efecte ale inundaţiilor din ultimele zile este prăbuşirea podului de cale ferată din comuna Budila, judeţul Braşov, având în vedere că s-ar fi putut produce o tragedie dacă în momentul în care a lovit viitura pe şină ar fi trecut un tren. Arafat a precizat că la această oră mai sunt evacuate 138 de persoane.
„Situaţia s-a stabilizat, am terminat etapa de intervenţie pentru salvarea vieţilor, acum acţionăm pentru îndepărtarea efectelor inundaţiilor. Suntem după o perioadă lungă de luptă, vârful de intensitate a fost sâmbătă, când au fost şi codurile roşii de inundaţii. Din păcate, în aceste cinci zile au fost înregistrate efecte mai mult sau mai puţin grave. Aceste efecte s-au făcut simţite în 35 de judeţe, 185 de localităţi şi în Capitală. O arie foarte mare şi o încercare foarte grea pentru autorităţi”, a declarat ministrul de Interne duminică seară într-o intervenţie telefonică la Antena 3.
Întrebată dacă ar fi putut fi evitat decesul celor patru persoane din cauza vremii, inclusiv a copilului de 13 ani lovit de fulger, Carmen Dan a spus că pompierii, forţele de ordine, transmit tot timpul informări şi recomandări pe care cetăţenii ar trebui să le respecte. „Noi le spunem oamenilor ce trebuie să facă, să se adăpostească. Cetăţeanul din Argeş care s-a aventurat să treacă cu calul un râu înot era cu siguranţă informat şi totuşi s-a aventurat. Iată că natura îşi cere tributul”, a subliniat Dan.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News