Live

Guvernul a modificat și completat programul „Prima mașină”

Data actualizării: Data publicării:
nelu barbu purtator de cuvant guvern_govro
Foto: gov.ro

Guvernul a modificat şi completat programul „Prima maşină”, astfel încât vor putea fi cumpărate şi maşini electrice sau hibride noi, a anunţat marţi purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.

„Guvernul a adoptat astăzi în şedinţă modificări şi completări aduse programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi, este vorba despre programul aprobat prin OUG 66/2014. După cum ştiţi, programul are ca obiectiv principal facilitarea accesului persoanelor fizice la achiziţionarea unui autoturism nou, prin contractarea de credite garantate de stat. Pot fi cumpărate următoarele tipuri de autovehicule noi: clasice cu sistem de propulsie termic, hibrid şi full electric. De asemenea, prin modificările operate azi în legislaţie, persoanele fizice vor putea să îşi achiziţioneze un autoturism nou chiar dacă au mai deţinut anterior un astfel de autoturism. Se elimină aşadar obligativitatea declaraţiei pe proprie răspundere a beneficiarului că nu a mai avut în proprietate un autoturism nou, o condiţie existentă înainte de modificări în cadrul programului 'Prima maşină'", a precizat Nelu Barbu, la finalul şedinţei de Guvern.

În acelaşi timp, a adăugat el, actul normativ aprobat de Guvern prevede şi „acceptarea eco-bonusurilor şi a eco-tichetelor acordate în cadrul programelor 'Rabla' şi 'Rabla Plus' pentru achitarea avansului minim obligatoriu".

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Cea mai frumoasă femeie din lume” l-a văzut în premieră și a rămas fără cuvinte: ”Tremuram ca o frunză”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

MozaiQ și ACCEPT reacționează după ce Ciolacu a spus că Guvernul nu va permite „strecurarea perfidă a unor elemente woke” în legislație

Apare noua carte electronică de identitate. Ciolacu: Va conține informații despre sex care nu poate fi decât feminin sau masculin

Marcel Ciolacu anunță că șefii Romsilva nu vor mai avea bonusuri uriașe de pensionare: „Punem punct primelor nejustificate”

Boloș: România implementează proiecte pentru modernizarea a 8.500 km de conducte de apă şi 9.500 km de conducte de canalizare

Partenerii noștri