Ghinea l-a făcut pe Rafila „puturos”, ministrul Sănătății spune că nu are „cei șapte ani de acasă”
Schimb de replici între fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene Cristian Ghinea și ministrul Sănătății Alexandru Rafila, pe tema investițiilor în spitale din bani europeni. Într-un mesaj publicat pe Facebook, Ghinea a spus despre Rafila că este „puturos” și că PSD și ministrul Sănătății caută „să găsească scuze și să inventeze pretexte” ca să nu construiască spitale. „Este o mare confuzie, spitalele regionale nu sunt finanțate din PNRR”, a fost replica ministrului Rafila, care a spus despre Cristian Ghinea că se aștepta să aibă „cei șapte ani de acasă”.
„Este o mare confuzie, spitalele regionale nu sunt finanțate din PNRR. Am văzut și eu reacțiile. Au fost trei reacții, domnul Ghinea, domnul Voiculescu, doamna Mihăilă, a fost o reacție concertrată. Nu vreau să intru în niciun fel de polemici. Am fost surpins. Limbajul domnului Ghinea a lăsat de dorit. Mă și gândeam la chestiunea cu cei șapte ani de acasă, dar probabil am făcut eu un exercițiu prea intens de gândire în ce îl privește pe domnul Ghinea”, a declarat, miercuri, Alexandru Rafila.
Anterior, fostul ministru Cristian Ghinea scrisese pe Facebook că PSD și Rafila sunt pe cale să rateze șansa „de a investi 1,7 miliarde de euro în spitale”. Acesta s-a referit la banii din PNRR pentru 25 de spitale.
„PSD e încurcat de cele 1,7 miliarde de euro din PNRR pentru construcția de spitale. Se dau de ceasul morții să găsească scuze și să inventeze pretexte ca să nu le facă. De asta și atacă PSD continuu PNRR pentru că impune un mod de a face lucrurile pe care ei nici nu-l știu, nici nu-l vor”, a scris Ghinea.
Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a susținut că a găsit în PNRR un buget care prevede 5 milioane de euro pentru funcționarea Agenției Naționale de Investiții în Sănătate și de cinci ori mai mulți bani prevăzuți pentru consultanță la această instituție.
„Agenția națională de investiții în sănătate: funcționarea cu 5 milioane de euro, consultanța cu 25 de milioane de euro. Așa a fost făcut contractul. Le-am pus la dispoziția corpului de control al premierului”, a spus Rafila, marți, la Antena 3.
„Adevărul: Agenția care ar trebui să construiască spitale (ANDIS) este finanțată din PNRR. Asta înseamnă 5 milioane pentru funcționarea sa (salarii, dotări) până în 2026 și 25 de milioane pentru tot ce înseamnă asistență tehnică la construcția de spitale”, spune fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, care susține că de fapt consultanța înseamnă studii de fezabilitate, monitorizarea de șantier, asistență pentru achiziția și instalarea echipamentelor medicale și asistență pentru elaborarea și verificarea normelor de siguranță.
„E mult 25 de milioane pentru toate astea, pentru 25 de spitale pentru 5 ani? Dacă așa crede Rafila și vrea să facă economii, să le facă cu experții de la PSD”, a mai scris Ghinea.
Editor : R.K.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News