Video Exclusiv Gheorghe Falcă, reproșuri pentru UDMR că păstrează Dezvoltarea: Lipsă de respect, v-ați înțeles cu PSD! Csoma Botond: Fals. Exagerați!
Europarlamentarul Gheorghe Falcă a avut un schimb dur de replici cu Csoma Botond, liderul deputaților UDMR, duminică seara, în direct la Digi24, când liberalul a dat frâu liber profundei sale nemulțumiri că UDMR nu a făcut pasul înapoi și nu a cedat PNL-ului Ministerul Dezvoltării în timpul negocierilor pentru guvernul de coaliție. Mai mult, Gheorghe Falcă a acuzat că UDMR s-ar fi înțeles în acest sens cu PSD, într-o întâlnire separată a liderilor Keleman Hunor și Marcel Ciolacu, lucru negat de Csoma Botond, dar și de social-democratul Alfred Simonis.
În opinia lui Gheorghe Falcă, „logic” ar fi fost ca PSD să preia Ministerul Transporturilor, PNL Ministerul Dezvoltării și UDMR Ministerul Fondurilor Europene. Gheorghe Falcă este nemulțumit că UDMR nu și-a văzut „dimensiunea”, nu a înțeles ierarhiile politice și „s-a cramponat” de Ministerul Dezvoltării. Europarlamentarul consideră că UDMR a greșit față de PNL.
„S-a demonstrat că nu au avut un respect față de partenerii care au fost corecți”, a spus Gheorghe Falcă. „Exagerați”, a venit replica din partea lui Csoma Botond, care s-a declarat, de altfel, surprins de poziția liberalului și a spus că speră că nu este împărtășită și de PNL.
Europarlamentarul liberal a afirmat că mai mulți colegi din partid îi împărtășesc nemulțumirea în legătură cu pierderea Ministerului Dezvoltării, pe care personal o vede ca pe o „mică înfrângere”, deși susține că nu are reproșuri de făcut la adresa echipei liberale de negociere, care a obținut tot ce se putea obține pentru a putea trece de această etapă, în condițiile în care, susține Gheorghe Falcă, UDMR s-ar fi înțeles cu PSD să nu cedeze.
Pe de altă parte, Gheorghe Falcă a recunoscut că el și-ar fi dorit păstrarea coaliției cu USR, că a votat împotriva unei guvernări cu PSD și nu a fost de acord nici cu principiul rotației premierilor. Cu toate acestea, el a precizat că aceste nemulțumiri sunt la nivel personal, că a acceptat deciziile pe care le-a luat partidul, precum și rezultatul negocierilor și în niciun caz nu ar avea de gând să-l urmeze pe Ludovic Orban și, eventual, să plece din partid.
Schimb de replici între Gheorghe Falcă și Csoma Botond, în direct la Digi24
„Eu am un singur regret și surprinzător, nu este față de PSD. Regretul meu este că cei de la UDMR nu ne-au înțeles (...) Eu le garantez că în următoarea perioadă, atât cât pot eu de la Arad, o să mă exprim mult mai clar pe ceea ce înseamnă o relație într-o guvernare și un respect pentru o guvernare. Sunt nemulțumit pentru că nu ne vedem fiecare dimensiunea. Noi am înțeles dimensiunea PSD-ului și PSD-ul a înțeles poate dorința noastră de a fi primii în mandat. Nu cred că trebuie să te cramponezi să ai ministere atât de puternice, când ceilalți doresc să aibă și un minister care să aibă și o anumită forță în guvernare. Din punctul meu de vedere, au greșit față de toți, pentru că era o normalitate ca PNL să preia Ministerul Dezvoltării și UDMR să preia Ministerul Fondurilor Europene, era un echilibru al lucrurilor”, a declarat Gheorghe Falcă, duminică seara, la Digi24.
„Oamenii aceștia trebuie să înțeleagă, politicienii care ajung în vârful țării, în vârful partidelor, trebuie să înțeleagă că există totdeauna un echilibru și trebuie să existe întotdeauna o aplecare către interesul și al celuilalt. Și aici eu am un regret, nu cred că m-ați văzut vreodată reproșând ceva UDMR-ului, dar de data aceasta dați-mi voie să-mi exprim și eu regretul”, a mai spus europarlamentarul liberal.
Acuze reciproce: Vă cramponați de un minister!
„Nu aș dori să intru într-o polemică. Dl. Falcă vorbește de PNRR, nu înțeleg de ce nu este mulțumit că PNL a luat Ministerul Fondurilor Europene. Nu știu de ce ne acuză pe noi că ne-am cramponat, și eu aș putea să-l acuz pe dl. Falcă că de ce au vrut să se cramponeze de Ministerul Dezvoltării. Noi cred că am fost parteneri loiali și în fosta coaliție, când au existat foarte multe momente de conflict, noi am încercat să aplanăm, cred că de multe ori am avut o atitudine absolut rațională, nu l-am atacat pe dl. Cîțu, cu care am avut o legătură foarte bună”, a venit replica din partea lui Csoma Botond, liderul deputaților UDMR.
„Păi de ce trebuie atacat (Cîțu - n.r.), dacă ați avut legături bune (cu el - n.r.)?” a intervenit Gheorghe Falcă.
„Asta am vrut să spun, că nu l-am atacat, nu am avut momente de conflict, pot să zic că am fost parteneri loiali cu PNL. N-am înțeles de ce spuneți dvs. că noi ne cramponăm de un minister când și dvs faceți același lucru, vă cramponați de un minister și spuneți că noi n-am fost îndreptățiți. Eu sper că lucrurile vor intra pe un făgaș normal și nu începem această colaborare în această nouă coaliție cu o gâlceavă”, a spus Csoma Botond.
Gheorghe Falcă: Ați greșit față de noi!
„PNL a finalizat negocierea și este de acord cu această negociere. Dar eu, Gheorghe Falcă, o să-i spun și dlui Kelemen Hunor, când o să ne revedem, că nu a fost corect. Puteați să înțelegeți ierarhiile. Faptul că nu ați înțeles aceste ierahii, eu, Gheorghe Falcă, îmi permit pentru prima dată, nu m-ați văzut pe mine vorbind împotriva UDMR niciodată, dar pentru prima dată dați-mi voie să vă spun că ați greșit față de noi și ați greșit față de ierarhiile care se întâmplă în politică. Din punctul meu de vedere”, a spus europarlamentarul, care a reamintit că UDMR și-ar fi dorit să ia Ministerul Fondurilor Europene, în cazul unui guvern minoritar.
„Aveți ceva de reproșat dlui ministru Cseke Attila că în fosta coaliție n-a fost corect față de PNL ca ministru al Dezvoltării?” l-a întrebat Csoma Botond.
„Dl. Cseke Attila are o obligație față de Arad. Stăm de 7 luni după un aviz de transfer al unei proprietăți de la aeroportul Arad și stăm pentru o investiție de a avea astăzi în România o fabrică de avioane mici”, i-a răspuns Gheorghe Falcă, precizând că are o listă cu 18 probleme nerezolvate.
„De ce nu ați pus această problemă în coaliție?” l-a întrebat Csoma.
„Eu am fost la Cseke Attila cu această problemă, nu am acces în coaliție, și nu s-a rezolvat”, susține Gheorghe Falcă.
Csoma Botond: Exagerați!
Întrebat de moderator dacă supărarea sa vine și din faptul și-ar fi dorit să conducă Ministerul Dezvoltării, liberalul a răspuns: „Pentru PNL era o normalitate ca în momentul în care PSD preia Ministerul Transporturilor, era o normalitate ca PNL să preia Ministerul Dezvoltării. Eu ca persoană - vă vor spune liderii partidului ce discuții au fost cu mine. Nu este o chestiune personală, pentru că liderii partidului au discutat cu mine pentru Ministerul Fondurilor Europene, pentru că sunt vicepreședinte pe fonduri europene, și eu le-am spus: voi rămâne europarlamentar”.
„Ca persoană da, sunt un om supărat”, a adăugat europarlamentarul.
În opinia sa, joi vom avea guvern „cum vrea UDMR-ul. Dar asta nu înseamnă că eu, Gheorghe Falcă, n-o să spun în față UDMR-ului, lui Cseke acest mesaj: astăzi s-a demonstrat că nu au avut un respect față de partenerii care au fost corecți...”
„Exagerați”, a intervenit Csoma Botond, „n-ar trebui să începem așa o colaborare în coaliție. Dvs să vorbiți de lipsă de respect...Nu cred că UDMR-ul a avut lipsă de respect față de PNL, față de președintele PNL Florin Cîțu sau față de premierul României. Dacă vreți să duceți discuția în această direcție, sper că o faceți pe persoană fizică și nu în numele PNL. Este incorect din partea dvs”, i-a reproșat liderul UDMR.
„E punctul meu de vedere, nu al partidului”, a precizat Falcă.
„Îmi pare rău că sunteți dezamăgit, și eu sunt profund dezamăgit că duceți discuția în această direcție și vorbiți de lipsă de respect”, i-a mai spus Csoma Botond.
Întrebat dacă așa vor continua discuțiile în viitorul guvern, liderul UDMR a răspuns că speră că nu. „Nici azi la negocieri, nici ieri la negocieri nu am avut această perspectivă pe care o expune dl. Falcă, de aceea sunt surprins și sper că e pe persoană fizică și nu reprezintă opinia partidului. Eu sper că vom avea o colaborare eficientă”, a punctat Csoma Botond.
O întâlnire „secretă” PSD-UDMR, negată de cele două partide
În timpul discuțiilor, Gheorghe Falcă a menționat o întâlnire separată a lui Kelemen Hunor cu Marcel Ciolacu în care cei doi ar fi avut o discuție pe tema menținerii Ministerului Dezvoltării la UDMR. El a spus că PNL a acceptat în cele din urmă rezultatul aceastei întâlniri pentru că era interesat ca România să aibă un guvern cât mai repede.
Întrebat dacă vrea să spună că UDMR și-a păstrat Ministerul Dezvoltării pentru că a negociat separat cu PSD în acest sens, europarlamentarul liberal a răspuns:. „E o realitate, nu poate fi negată”.
„Este fals, domnul Falcă, nu e bine că spuneți neadevăruri și nu înțeleg de ce sunteți așa nemulțumit! Pentru că în fosta coaliție n-ați avut nici Transporturile, nici Dezvoltarea și nici Fondurile Europene. Nu dvs v-ați cramponat de minister? Acum veniți și-mi țineți morală?” a izbucnit Csoma Botond.
Contactat telefonic, Alfred Simonis, liderul deputaților PSD, a negat și el că ar fi existat discuții „secrete” între PSD și UDMR și a spus că UDMR a intrat de la început în negocieri cu condiția păstrării portofoliilor sale.
Bolojan a acceptat propunerea PNL de a fi prim-ministru
Surse: PNL vrea să-l pună premier pe Ilie Bolojan după alegerile prezidențiale
George Simion: Nea Gigi mi-a spus tot, e iscoada perfectă. PSD-ul „frecventabil” e ca cel al lui Năstase și Dragnea, aceleași metehne
Gigi Becali spune că PNL și AUR au o înțelegere pentru turul doi al prezidențialelor
Turcan: „Cei mai interesați pentru a ajunge Ciucă în turul 2 ar trebui să fie primarii”
Nicușor Dan e de acord, de principiu, cu întrebarea lui Ciolacu la referendum
Ciucă nu e de acord cu întrebarea propusă de Ciolacu la referendumul edilului general
Comisia juridică a decis ridicarea imunității parlamentare pentru Nelu Tătaru. „Nu am atins niciun ban”
Câciu spune că PSD nu înțelege ce l-a apucat pe Ciucă
Editor : Luana Pavaluca
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News