Live

Geoană, despre greva profesorilor: Sper să se găsească resursele politice, de negociere, financiare, pentru a se depăşi aceste momente

Data actualizării: Data publicării:
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, consideră că „problema de fond în ceea ce priveşte sistemul de educaţie din România este să le dăm tinerilor deprinderi profesionale pentru meseriile viitorului, care sunt deja astăzi aici”, iar în legătură cu greva profesorilor, el şi-a exprimat speranţa ca problema „să fie rezolvată cât mai rapid, prin dialog şi printr-o atitudine constructivă, deoarece copiii trebuie să îşi dea examenele”.

„Eu sper din inimă să fie găsite resursele politice, de negociere şi financiare, pentru a putea să se depăşească aceste momente. Nu este o problemă legată de salarii, pentru că s-a făcut un efort şi pentru medici acum câţiva ani de zile. Probabil la un moment dat se vor găsi resurse pentru mai multe elemente care să încurajeze profesia nobilă de dascăl”, a spus Mircea Geoană, potrivit unui comunicat transmis Agerpres.

Acesta este de părere că „problema de fond în ceea ce priveşte sistemul de educaţie din România este să le dăm tinerilor deprinderi profesionale pentru meseriile viitorului, care sunt deja astăzi aici”.

„Eu sunt foarte, foarte preocupat de locurile de muncă pentru tinerii noştri în anii care vin, pentru că meseriile trecutului sunt uşor, uşor, dacă nu înlocuite, modificate de aceste noi tehnologii şi avem nevoie să investim în educaţia acestor tineri. Conduc inovarea şi tehnologia la NATO şi văd în fiecare secundă cum noile tehnologii ne schimbă modul de viaţă. Viitorul îţi poate furniza multe neprevăzute. O singură certitudine există în istoria umanităţii: ţările care au avut o educaţie bună au supravieţuit. Ţările care au avut educaţie bună au prosperat. Ţările care au avut o educaţie bună au avut şi securitatea naţională de calitate”, a arătat Geoană.

El a subliniat că „există o transformare a modului în care meseriile, educaţia, profesiunile, societatea sunt impactate de noile tehnologii, cum n-am avut niciodată în istoria umanităţii”.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vacanță pentru elevi în perioada 17-21 februarie. În București și alte 22 de județe din țară nu se fac cursuri

Pârtii pline la munte. Cât costă vacanța de schi a elevilor. „Nu știu dacă este pentru toate buzunarele”

Vacanța de Paște 2025. Câte zile libere au elevii și când se întorc la cursuri după sărbători

Geoană, după discursul lui Vance: Va fi nevoie de mai mult decât alegeri „impecabil organizate” pentru a depăși criza de credibilitate

Partenerii noștri