Live

Exclusiv Firea spune că i-ar susține pe Negoiță, Băluță sau Piedone, dacă PSD nu o desemnează candidat la primăria Capitalei

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Facebook/ Gabriela Firea

Gabriela Firea spune că vrea în continuare să candideze la primăria Capitalei, dar a vorbit la Digi24 și despre candidații pe care i-ar susține, în cazul în care PSD nu ar decide s o nominalizeze. Firea i-a menționat pe primarii de sector Robert Negoiță și Daniel Băluță, ambii de la PSD, și Cristian Popescu Piedone, de la PPUSL. Dar Negoiță și Băluță au spus deja că vor un nou mandat la primăriile pe care le conduc deja.

Gabriela Firea spune că vrea în continuare să candideze la primăria Capitalei, dar a vorbit la Digi24 și despre candidații pe care i-ar susține, în cazul în care PSD nu ar decide s o nominalizeze. Firea i-a menționat pe primarii de sector Robert Negoiță și Daniel Băluță, ambii de la PSD, și Cristian Popescu Piedone, de la PPUSL. Dar Negoiță și Băluță au spus deja că vor un nou mandat la primăriile pe care le conduc deja.

„În continuare, susținătorii mei ar vrea să mă întorc la primărie. Campania electorală a început deja. Și în București, și în țară sunt deja afișe. Am o datorie morală față de bucureștenii care ar dori să mă întorc la primărie, cu care m-am întâlnit de multe ori în această perioadă. Am o datorie morală față de colegii mei de la PSD București pentru că ei doresc ca eu să-i reprezint și împreună să formăm o echipă. Și cu toții avem o datorie morală să spunem exact care sunt candidații”, a spus Firea.

Ea a spus că stă cel mai bine în toate sondajele de opinie și că sunt cotați bine și primarii de sector ai PSD.

„Dacă din anumite motive de politiă internă sau de calcule ale negocierii în coaliție nu voi fi eu desemnată candidat pentru Primăria Capitalei, voi susține un alt coleg de-al nostru, fie că este vorba despre colegii de la sectoarele 3 și 4, Robert Negoiță și Daniel Băluță, și de asemenea, aliat cu PSD, PPUSL – și mă refer la Cristian Popescu Piedone”, a spus Firea.

Ea a amintit că Piedone a susținut-o la alegerile locale din 2020.

Negoiță și Băluță au spus însă că preferă să candideze în continuare la primăriile de sector și nu la Primăria Capitalei.

„E normal să avem o colaborare reciprocă și în acest an, dacă din anumite calcule politice va reieși că nu trebuie să fiu eu candidatul, poate pentru că se consideră că va fi o trambulină pentru partid…”, a spus Firea.

Ea a spus că în PSD ar trebuie să se facă o preselecție pentru candidatură, la fel cum se întâmplă în SUA cu candidații la prezidențiale.

Ea a vorbit și despre „moratoriul” pe care i l-a propus președintelui PSD Marcel Ciolacu, prin care candidatul la Primăria Capitalei să renunțe la pretenția conducerii partidului.

„Au fost diferite discuții în partid că primarul general al Capitalei, fiind a doua persoană din țară cu cel mai mare număr de voturi, după președintele țării, există posibilitatea ca anumite influențe să-l marcheze și pe președintele actual al partidului și să existe temeri în ceea ce mă privește. Ca să arăt că nu vreau să folosesc primăria Capitalei ca pe o trambulină politică, sunt dispusă să încheiem o înțelegere pentru a demonstra încă o dată faptul că aș vrea să mă duc să muncesc la primărie și nu să folosesc funcția și voturile bucureștenilor pentru a accede la cea mai înaltă funcție din partid”, a spus Firea.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

George Simion: „Noul guvern este la fel de ilegitim ca președintele Klaus Iohannis”

Propunerea PSD pentru Ministerul Justiției este Radu Marinescu. Ciolacu: „Eu vreau o Românie cu zero corupție”

PSD, PNL și UDMR și-au împărțit funcțiile, în încercarea de a depăși blocajul din negocieri. Bolojan preia șefia Senatului (surse)

Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”

Partenerii noștri