Live

Explicaţiile parlamentarilor care au contribuit decisiv la votul pe Codul penal

Data actualizării: Data publicării:

Parlamentarii PSD neştiutori au fost ajutaţi de nouă colegi care reprezintă minorităţile naţionale. Printre aceştia, o doamnă care nu vorbeşte chiar bine limba celor care au ales-o şi un domn despre care cunoscuţii spun că este român ca noi toţi. Codul Penal ar fi căzut la vot fără ei, pentru că de la şedinţă au lipsit deputaţi ai Puterii. Au însă explicaţii pentru ce au făcut.

Reprezentanta minorităţii macedonene, Venera Popescu, este unul dintre deputaţii care au pus umărul la votarea modificările din Codul penal.

Mariana Venera Popescu, reprezentantul macedonenilor: „Eu am votat din convingere. Nu e ok ca eu să plătesc 3000 de lei pentru un puşcăriaş pentru că nu a eliberat o adeverinţă. Sunt de acord să plătească cu puşcărie cei care au furat”.

Prezenţa Venerei Popescu în Parlament este destul de controversată. Deşi reprezintă Asociaţia Macedonenilor, cu greu reuşeşte să citească în limba care ar trebui să fie ...maternă.

Şi Bogdan Alin Stoica, deputatul minorităţii albaneze a votat "pentru" Codul penal. Singura legătură cu cei pe care îi reprezintă pare să fie una de familie în sensul în care tatăl lui a fost şoferul fostului deputat al minoritatii albaneze.

Cei doi nu sunt singurii care au dat undă verde Codului penal. Reprezentantul ruşilor lipoveni, Miron Ignat, nici nu a vrut să stea la discuţii cu reporterii.

Miron Ignat, reprezentaţii Ruşilor Lipoveni din România: „La revedere . ...la revedere. Cu dumneavoastră nu se poate comunica”.

Şi votul Petronelei-Mihaela Csokany a ajutat majoritatea. Deputat din partea Uniunii Bulgarilor din Banat, ea a votat fără să ceară vreun mandat de la formaţiunea pe care o reprezintă şi cu care se află în conflict, aşa cum demonstrează un comunicat al Uniunii.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cresc pedepsele pentru profesorii care abuzează sexual elevi sau studenți. Legea a fost promulgată de Klaus Iohannis

Senatul a respins propunerile legislative PSD de modificare a Codului penal şi Codului de procedură penală

Cresc pedepsele pentru agresiunile sexuale asupra minorilor

ÎNTREBAREA SĂPTĂMÂNII. Te mai simți în siguranță în România?

Partenerii noștri