Live

Eurodeputaţii PSD, „împotriva” proiectului UE privind îngheţarea fondurilor pentru ţările ce nu respectă statul de drept

Data actualizării: Data publicării:

Zece social-democraţi români au votat, joi, împotriva raportului referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind protecţia bugetului Uniunii în cazul unor deficienţe generalizate în aceea ce priveşte statul de drept în ţările membre propus de Eider Gardiazabal Rubial (social-democraţi) şi Petri Sarvamaa (creştin-democraţi).

Plenul Parlamentului European. Foto: Shutterstock

Din grupul S&D au votat „împotrivă” Andi Cristea, Doru Frunzulică, Maria Grapini, Dan Nica, Ioan-Mircea Paşcu, Emilian Pavel, Răzvan Popa, Ciprian Tănăsescu, Claudia Ţapardel şi Gabriela Zoană, transmite corespondentul News.ro la Strasbourg.

Deşi liderul ALDE, Guy Verhofstadt, a fost „pentru”, Norica Nicolai şi estonianul Igor Gräzin au fost singurii din grup care au respins ideea.

„Pentru” au votat Monica Macovei (ECR), cea mai mare parte a grupurilor PPE, între care românii Daniel Buda, Marian-Jean Marinescu, Siegfried Mureşan, Cristian Preda şi Theodor Stolojan, şi S&D, cu Damian Drăghici singurul român.

Cei mai mulţi europarlamentari unguri din grupul PPE au respins propunerea.

Proiectul de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind protecţia bugetului Uniunii în cazul unor deficienţe generalizate în aceea ce priveşte statul de drept în ţările membre a fost adoptat joi în Parlamentul de la Strasbourg.

Din 624 de voturi exprimate, 397 au fost în favoarea proiectului, iar 158, împotrivă.

Textul va intra în negocieri, iar dacă va fi adoptat de Consiliul Uniunii Europene, va deveni lege.

„Unul dintre cele mai importante lucruri care menţin democraţia este statul de drept. De aceea votăm acest raport. Este vorba despre protecţia bugetului Uniunii Europene. Aceată reglementare are bază legală. Trebuie să fie şi vor fi aceleaşi consecinţe pentru toate statele membre UE”, a spus Petri Sarvamaa înaintea votului.

Au fost supuse la vot mai multe amendamente, majoritatea fiind adoptate. 

Rubial, satisfăcută de rezultat, a mulţumit pentru susţinere şi a anunţat că în curând vor începe negocierile.

Raportul referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind protecţia bugetului Uniunii în cazul unor deficienţe generalizate în aceea ce priveşte statul de drept în ţările membre a fost prezentat miercuri seară, la Strasbourg, de Eider Gardiazabal Rubial (social-democraţi) şi Petri Sarvamaa (creştin-democraţilor).

Comisarul Günther Oettinger a spus: „Avem un program complet. În cazul fiecărui stat trebuie să ne asigurăm că judecătorii, curţile de justiţie sunt imparţiale. Din punct de vedere al managementului banilor, să fie eficient”.

„Articolul 7 din Tratatul UE nu este o chestiune de sancţionare, ci una de protejare a banilor Uniunii Europene. Trebuie să avem un mecanism cu măsuri potrivite  care va sancţiona deficienţele generalizate în ceea ce priveşte statul de drept în statele membre. Trebuie să fie proporţional cu gravitatea abaterii. Măsurile trebuie aplicate responsabil, să nu se resfrângă asupra cercetătorilor ori studenţilor, între alţii”, a mai declarat Oettinger. 

El a asigurat că, în ceea ce priveşte aplicarea acestui regulament, vor fi primite informaţii de la Curtea Europeană şi alte instituţii europene.

Legat de modul de implementare, comisarul a mai spus că Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene vor discuta pe această temă. „Totul trebuie să fie limpede, să nu existe zone gri. Trebuie să existe şi flexibilitate, pentru a avea instrumente pentru situaţii neprevăzute. Mecanismul statului de drept este o piatră de hotar pentru planul financiar 2021 - 2027”, a conchis comisarul.

Helmut Scholz (Confederal Group of the European United Left - Nordic Green Left) a apreciat că este important ca bugetul UE să fie protejat faţă de deficienţele generalizate în ceea ce priveşte statul de drept în ţările membre. „Trebuie să fie transparent şi să existe proporţionalitate”, a susţinut şi europarlamentarul german.

Liadh Ni Riada, colega lui Scholz, a cerut ca în text să fie stipulat că trebuie să existe „dovezi că ceva este în neregulă”. Pe de altă parte, polonezul Stanisław Żółtek a precizat: „Ne-ar plăcea să rămâne în UE, dar dacă devine o forţă de ocupaţie, ne retragem”. 

Social-democrata Ines Ayala Sender a declarat că ar prefera sancţiuni politice directe. „Dacă nu avem judecători independenţi, nu putem proteja banii europeni”, a fost ea de acord. „Încercăm să schimbăm obiceiurile guvernelor şi cred că este important să ne asigurăm că Parlamentul European e implicat”.

Din partea liberalilor, Anneli Jaateenmaki a apreciat propunerea ca fiind una bună. „Trebuie aduse dovezi că există o punte de legătură cu statul de drept”, a fost sugestia ei privind completarea textului. „Sunt îngrijorată cu privire la cum va afecta beneficiarii finali”, a mai spus ea înainte de a asigura raportorii de sprijinul grupului ei politic.

Marian-Jean Marinescu (PPE) a afirmat: „Avem nevoie de acest regulament. Bugetul trebuie cheltuit cu eficienţă. Dacă nu este respectat dtatul de drept, trebuie să se intervină”. El a admis că lipsesc anumite explicaţii din text şi că trebuie oferite garanţii că beneficiarii proiectelor nu vor fi afectaţi. „Sper că negocierile cu Consiliul Uniunii Europene vor elimina neclarităţile pentru a aplica regulamentul”.

Răzvan Popa (Alianţa Progresistă a Socialiştilor şi Democraţilor, S&D) a spus că „introducerea unui astfel de regulament e un pas riscant” şi că trebuie să existe criterii clar definite. Gabriela Zoană, din acelaşi grup, a apreciat că raportul relevă „o fermă orweliană, în care unele state sunt mai egale decât altele. Dacă doriţi ca mâine să votăm acest raport, să votăm mai întâi ca mecanismul de cooperare şi verificare să fie pentru toate statele”. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Panouri fotovoltaice pentru familiile vulnerabile din România. Câți bani vor primi de la stat cei care se înscriu în program

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Trump amenință UE cu taxe, dacă nu cumpără mai mult petrol și gaze din SUA. Cât importă europenii de la americani

Viktor Orban pozează în pacifist și acuză liderii europeni că „susțin războiul, migrația și problemele de gen”

Partenerii noștri