Live

Eurodeputatul Cristian Preda: Victoria Codruței Kovesi e clară

Data actualizării: Data publicării:

Laura Codruța Kovesi ar putea fi numită șef al Parchetului European până pe 15 aprilile, înainte de finalul mandatului actualului Parlament European, a spus europarlamentarul Cristi Preda. În opinia acestuia, e puțin probabil ca reprezentanta României să nu obțină această funcție. 

„E un rezultat foarte bun pentru Uniunea Europeană, pentru noua instituție creată, e un rezultat excelent pentru Laura Codruța Kovesi. Era ușor de anticipat după primul vot de ieri seară. Era greu de imaginat că LIBE va vota altfel”, a spus la Digi24 Cristian Preda.

El a precizat că numele Laurei Codruța Kovesi va fi validat de șefii grupurilor politice din Parlament.

„Cum victoria e clară, nu poate să apară nicio surpriză. Acest nume, odată validat de șefii celor 8 grupuri, va fi trimis Consiliului. Doar acest nume va fi trimis, nu și ale celorlalți doi, pentru că au fost eliminați din cursă. Spun asta pentru că s-a sugerat că în Consiliu s-ar putea schimba votul, pentru că singurul nume trimis va fi al lui Kovesi”, a spus europarlamentarul.

„În Consiliu va fi nevoie de o majoritate simplă. E fals mitul potrivit căruia România, prin guvernul iresponsabil, ar putea bloca numirea lui Kovesi, pentru că s-ar folosi unanimitatea. E fals. Se folosește majoritatea simplă. Odată validat numele - și nu văd de ce statele membre ar da un vot diferit, reputația ei e convingătoare, după aceea numele se întoarce pentru o validare de final în plenul Parlamentului European. E foarte rar ca parlamentul să voteze altfel decât au votat comisiile care se ocupă de un dosar particular. Asta e procedura. Până la europarlamentare, Kovesi va fi numita în funcție, o felicit”, a spus Cristian Preda.

În opinia sa, Codruța Kovesi ar putea fi numită în funcție înainte de finalul actualului mandat al Parlamentului European, la 15 aprilie.

Europarlamentarul mai spue că Laura Codruța Kovesi este „printre puținii români care au o excelentă presă internațională. Doar guvernul României nu știe limbile oficiale ale UE și a crezut că, mânjind-o pe Kovesi în țară, va putea avea succes în Europa. E o prostie și acest guvern trebuie să plătească”.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Anamaria Prodan, surpriză totală de ziua ei. În ce oraș a fost chemată de Ronald Gavril și cum a surprins-o pe impresară

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Giorgia Meloni demisionează din funcția de președinte al grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni

Un europarlamentar român, în topul celor care câștigă cel mai bine în noul Parlament European

Grupul PPE din Parlamentul European cere revizuirea deciziei de a interzice mașinile pe benzină sau motorină

Polonia a aderat la Parchetul European, condus de Laura Codruța Kovesi

Partenerii noștri