Live

Eduard Novak, desemnat ministru, spune că nu renunţă la activitatea sportivă. Vrea să câştige o medalie la ciclism, la  Tokyo

Data publicării:
Eduard Novak, propus ministru al sportului. Foto: Inquam Photos / George Călin

Ministrul propus al Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, spune că nu intenţionează să renunţe la activitatea competiţională pe durata mandatului şi că îşi doreşte să participe la Jocurile Olimpice de la Tokyo, unde speră să obțină o medalie, relatează Agerpres.

„Sincer, îmi doresc să participi la Tokyo şi să obţin o medalie. Eu cred că totul depinde de cum ne prioritizăm timpul. Pentru mine prioritatea acum este ministerul şi sportul românesc, după care în trei-patru luni să îmi pot face o echipă, să văd exact în ce direcţie să o luăm, care sunt proiectele reale în care să investim, şi, desigur, să mă şi pregătesc în paralel pentru Jocurile Olimpice. Acum, dacă nu o să pot să obţin rezultate la proba de şosea, eu cred că pe pistă, la 4 km, pot să mă pregătesc. Eu îmi doresc să fiu un exemplu şi ca ministru şi ca sportiv, pentru că şi pe mine, când eram copil, m-au ghidat marii campioni ai României”, a spus el într-un interviu pentru agenția de presă.

Novak spune că un prim obiectiv al mandatului său este crearea unui cadru de pregătire „perfect” pentru sportivii calificaţi la Jocurile Olimpice.

El a adăugat că activitatea sportivă şi implicarea sa în domeniu îl vor ajuta în activitatea de ministru, în acest sens dorind să elaboreze o strategie pe termen lung, de 3-4 cicluri olimpice.

Eduard Novak a primit, miercuri, aviz pozitiv pentru funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului din partea Comisiilor reunite pentru Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport din Camera Deputaţilor şi Senat.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Eduard Novak, către Elisabeta Lipă: Justificările dumneavoastră sunt cel puțin bizare și ridică multe semne de întrebare

Scandalul premiilor de la Federația de Canotaj a ajuns la guvern. Elisabeta Lipă, chemată să dea explicații

Elisabeta Lipă îi răspunde lui Eduard Novak în scandalul primelor mai mari decât cea a lui David Popovici pentru angajați ai FRC

Scandal după JO 2024. Eduard Novak: Secretarul general și contabilul-șef de la FRC au primit premii mai mari decât David Popovici

Partenerii noștri